Programarea susţinerii, Procedura de susţinere şi Structura „Lucrării de cercetare ştiinţifică” fianalizare a programului postdoctoral din cadrul celei de-a III-a serii de absolvenţi a primei Şcoli Postdoctorale pentru Biodiversitate Zootehnică şi Biotehnologii Alimentare pe baza Ecoeconomiei şi Bioeconomiei necesare Ecosanogenezei, din filiala Arad. Este primul proiect de acest tip din România, finanţat din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013; POSDRU, ID 63258, Axa prioritară 1 „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”, beneficiarul proiectului fiind Institutul Naţional de Cercetări Economice „Costin C. Kriţescu” (INCE) al Academiei Române.
Evenimentul de înaltă ţinută ştiinţifică profesională şi academică a fost prezidat de prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rectorul fondator şi preşedinte al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, preşedinte al comisiei, managerul general al proiectului – Prof. univ. dr. ing. dr. h.c. Alexandru T. BOGDAN – m. c. al Academiei Române, Director al Centrului de Studii şi Cercetări pentru Biodiversitate Agrosilvica – CSCBAS – „Acad. David Davidescu”, din cadrul Institutului Naţional de Cercetări Economice „Costin C. Kriţescu” (INCE), coordonatorul Şcolii Postdoctorale pentru Biodiversitate Zootehnică şi Biotehnologii Alimentare pe baza Ecoeconomiei şi Bioeconomiei necesare Ecosanogeneze, cercetători ştiinţifici, postdoctoranzi, cadre didactice, studenţi, masteranzi şi doctoranzi ai UVVG.
În cadrul lucrărilor au fost prezentate şi cărţile elaborate în proiect: „Biodiversity of the farm animals and eco-bioeconomics significances in the food security context (second edition-Volume I)” – coordonator ALEXANDRU T. BOGDAN; „Economia şi ecosanogeneza în România bazate pe puterea verde agroalimentară” – coordonatori: ALEXANDRU T. BOGDAN, IUDITH IPATE; „Managementul integrat şi strategic al combaterii inteligente a crizei alimentare globale, bazat pe bioeconomie şi ecoeconomie” – coordonatori ALEXANDRU T. BOGDAN, CONSTANTIN OPREAN, LETIŢIA OPREAN; „Aditivi alimentari tutorial” – autori AURELIA MAGDALENA PISOSCHI, AUREL ARDELEAN; „Biodiversitatea şi băncile de gene” – autori DORINA CACHIŢA, CAMELIA SAND; „Elemente de metodologie a cercetării ştiinţifice în şcoala postdoctorală” autori AUREL ARDELEAN, AUREL PISOSCHI; „Metode de reproducere “neconvenţională” în conservarea biodiversităţii populaţiilor de animale” – autor IOAN VINTILĂ
Prof. univ. dr. h.c. Alexandru T. BOGDAN, membru corespondent al Academiei Române, Director al CSCBAS, Coordonatorul Şcolii Postdoctorale pentru Biodiversitate Zootehnică şi Biotehnologii Alimentare pe baza Ecoeconomiei şi Bioeconomiei necesare Ecosanogeneze a declarat că „lucrările ştiinţifice din cadrul celei de-a III-a serie de absolvire a Şcolii postdoctorale de biodiversitate biotehnologii bazate pe ecoeconomie şi bioeconomie necesare ecosanogenezei s-au prezentat în contextul în care există o expertiză recunoscută naţional şi internaţional, la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, la ceea ce reprezintă facultăţile de profil. Cercetătorii ştiinţifici au avut un standard calitativ de nota 10 şi „Foarte bine”. Lucrările ştiinţifice prezentare, la standarde europene, de către medicii umani, biologi, specialişti, ingineri zootehnişti, medici veterinari şi teste complexe de analize biochimice, prin ceea ce înseamnă sănătatea integrată a mediului şi prin ceea ce reprezintă astăzi, în cadrul cercetărilor de bioştiinţă ale vieţii, au la bază cele mai deosebite aspecte privind economia biobazată în interesul societăţii civile”.
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, a subliniat că, „după 14 luni de cercetări desfăşurate în ţară şi străinătate, în care au avut posibilitatea să îşi perfecţioneze tehnicile de investigaţie ştiinţifică în acest domeniu, absolvenţii seriei a III-a, din cadrul şcolii postdoctorale vor beneficia de un certificat de absolvire recunoscut în UE. Lucrările susţinute în faţa comisiei naţionale au fost de înaltă ţinută ştiinţifică, care înmagazinează activitatea desfăşurată în perioada de cercetare din cadrul laboratoarelor ştiinţifice, unde postdoctoranzii şi-au însuşit tehnici speciale de microscopie şi ecosanogeneză pentru a putea deveni buni specialişti ai ţării noastre şi ai Uniunii Europene”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!