La un an de la preluarea mandatelor de consilieri
locali sau judeţeni, preşedintele PNL Arad,
Gavril Popescu, a făcut câteva remarci
referitoare la activitatea acestora. În
principal, Popescu le-a solicitat consilierilor să
se implice mai mult, chiar dacă administraţia
din care fac parte este condusă de un
democrat-liberal.
„În momentul în care şi-au
preluat mandatul, şi-au asumat şi
poziţia de consilier în opoziţie.
Trebuie să se facă mai bine văzuţi,
mai bine auziţi. Ştim că, în multe
cazuri, votul consilierilor liberali nu contează,
majoritatea fiind îndeplinită de alţi
consilieri aflaţi la putere, dar fiecare luare de
cuvânt îşi are rostul şi este
importantă. Atitudinea pe care o au consilierii
noştri contează pentru viitorul
partidului”, a spus Popescu. Acesta a motivat
atitudinea mai sfioasă a liberalilor din Consiliul
Local Municipal Arad prin faptul că „se fac
presiuni asupra lor. S-a văzut că se trece la
întreruperea microfonului, dacă cei din
opoziţie sunt mai vehemenţi, sau sunt chiar
«bruscări» verbale”.
Cât despre retragerea sprijinului politic,
Popescu a punctat că această sancţiune
se va aplica doar după o analiză a
activităţii fiecărui consilier şi,
dacă se va vedea că „a dat mâna
cu puterea”, atunci va fi sancţionat.
A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!