ARAD. Deputatul USL Flavius Măduţa a citit ieri în Parlament o declaraţie politică referitoare la situaţia agricultorilor din Nădlac, afectaţi de modul în care este construită autostrada Nădlac – Arad „Construcţia autostrăzii Nădlac – Bucureşti este cel mai important proiect de infrastructură din România. Consider că dezvoltarea proiectului trebuie gândită în beneficiul cetăţenilor, nu împotriva lor. Proiectarea judicioasă trebuie să ţină cont de interesele comunităţilor locale pe care le traversează autostrada. Pentru cetăţenii din oraşul Nădlac, autostrada aduce mai multe probleme decât beneficii. Toate aceste probleme au pornit de la modificarea proiectului iniţial al lucrărilor complementare autostrăzii. Concret, agricultorii nădlăcani nu mai au acces facil la cea mai mare parte a terenurilor agricole”, a spus Măduţa.
1.100 semnături
Mai mult, deputatul a punctat că a participat la o întâlnire cu un număr mare de agricultori nădlăcani şi a intrat în posesia celor 1.100 de semnături adunate de agricultori pentru o petiţie care cuprinde soluţii pentru problemele lor. „Planul iniţial supus dezbaterii publice prevedea o subtraversare a autostrăzii pe structura DN709J, dar ulterior s-a transformat în supratraversare, în forma literei S, greu de utilizat pentru utilajele agricole. Prin situaţia creată, se aduce un grav prejudiciu economiei locale din Nădlac, bazată aproape exclusiv pe agricultură. Consider că un stat responsabil nu contrapune interesul majorităţii unor interese specifice ale comunităţilor locale. Prin urmare, susţin revendicările principale ale agricultorilor din Nădlac: efectuarea unei subtraversări a autostrăzii pe structura DN 709J (drept), conform proiectului iniţial şi construirea unui drum agricol care să permită exploatarea terenurilor”, a mai declarat Măduţa.
CITESTE SI:
Autostrada Arad–Nadlac, gata in noua luni
Autostrada Nadlac – Arad, gata intr-un an!
Citiți principiile noastre de moderare aici!