Samuel Caba, președintele Asociației pentru Reformă Civică și Democrație, atrage atenția autorităților locale asupra modului cum „de câțiva an, este executată așa zisa curățenie de sezon în municipiul Arad”.
„Până nu de mult, în mod firesc, toamna și primăvara se adunau în timpul curățeniei de sezon resturile vegetale din curțile arădenilor, după un calendar bine stabilit de primărie. Acum, curățenia este echivalată doar cu toaletarea pomilor de pe spațiul public. Observ că grija față de nevoile reale ale arădenilor a trecut de mult pe locul doi în preocupările administrației locale. De trei-patru ani, arădenii sunt obligați să găsească tot felul de subterfugii pentru a scăpa de resturile vegetale din gospodărie, pentru că autoritățile nu le mai preiau toamna și primăvara. Deși mecanismul curățeniei de sezon a funcționat perfect, nu știu din ce considerente s-a renunțat la adunarea de către operatori desemnați de administrație a resturilor vegetale din gospodării, așa cum era practica în anii trecuți. Asta, deși, din câte știu, acest serviciu este prevăzut chiar și în contractul de salubrizare pentru Arad, unde operatorul are sarcina de a aduna, în timpul unor campanii, și deșeuri de vegetație. Deoarece sistemul a funcționat, nu văd de ce nu poate fi reluat, fie cu operatorul de salubritate fie cu gospodăria comunală, care oferă un serviciu public și poate face mai mult decât toaletarea pomilor de două ori pe an. ARCD invită cetățenii Aradului, asociațiile de proprietari, dar și pe cei de la case, să semnaleze primăriei, să ceară operatorului de salubritate să adune și resturile și gunoaiele rămase în urma așa-zisei curățenii de toamnă din municipiul Arad. Acum, că a trecut campania electorală, poate că aceleași autorități care ne-au umplut cutiile poștale cu materiale de propagandă pentru un anume candidat vor redescoperi cartierele Aradului pentru a afla și problemele reale ale arădenilor. Pentru că grija față de nevoile cetățenilor trebuie să fie o preocupare permanentă, nu doar una de campanie sau de sezon”, a declarat Samuel Caba, președintele ARCD.
Trimite articolul
XToate primariile si de la sate ar trebui sa reintroduca colectarea resturilor vegetale . E f.periculos sa dai foc prin gradini la resturi vegetale si nici nu e sanatos ! Sa se plateasca o taxa si sa se puna la dispozitie saci sau tomberon special
conform principiului contractelor de salubritate, presupun. nu ne mai scuteste o odata caba de prezenta ?
De ce sa se mai impuna o noua taxă
Doar taxe și noi taxe ptre ce?pte subjugarea cetățeanului cinstit și corect (prost din perspectiva autorităților și smecherasilor)
Nu plătim suficient la retim?
Nu mai scapam odata de Caba, mascariciul acesta? Nu renuntati si voi, aradon, sa-l tot promovati?
ARADON, aparitiile acestui personaj sunt considerate publicitate? Plateste el sa apara asa des si cu tot felul de aberatii sau e doar insistenta voastra sa-l tot vedem spunand nimic si bagand doar de vina fara sa spuna un lucru logic, normal, o solutie….Intrebam pentru un prieten!
Cand trimiteti pe strada Moise Riscutia, straduta aia ingusta care face legatura intre Cocorilor si calea Victoriei o echipa formata din cei de la Gospodaria Comunala, care sa taie balariile, arbustii dintre magistrale, sa curete tonele de gunoi carate acolo de boschetarii stabiliti mai nou la hala si pe terenul fostei Uzine ,,Strungul,, ? In acelasi timp sa ii trimiteti si pe cei de la RETIM care sa adune si sa care de acolo mizeria adunata de trei sezoane de tiganii vagabonzi. Cand trimiteti politisti care evacueze din zona vagabonzii, hotii si aurolacii ascunsi pe terenul acela viran si in fostele hale unde odata mii de oameni isi castigau painea iar acum e o zona periculoasa si mizera ?