Sergiu Bîlcea, preşedintele PNL Municipiul Arad, insistă pentru demararea procedurilor prin care România poate obţine finanţare europeană pentru autostrada Via Carpathia. „Autostrada care traversează Europa de la nord la sud este foarte importantă pentru România şi mai ales pentru zona noastră, pentru Arad. Realizarea autostrăzii pe varianta prin România leagă spre nord prin autostradă Aradul de Oradea şi, mai departe, prin viitoarea autostradă Transilvania de Cluj. Înspre sud, autostrada continuă spre Timişoara pe traseul vechi şi mai departe spre sudul Europei. Autostrada Via Carpathia va fi finanţată din fonduri europene, cu lobby puternic din partea Poloniei, Lituaniei, Ungariei. Dacă România nu se mişcă suficient de repede, există posibilitatea ca traseul autostrăzii să treacă prin Ungaria şi să ocolească România. Este o şansă şi o oportunitate de care Guvernul pare să nu ţină cont. Administraţiile locale din zona de vest, alături de reprezentanţi ai ţărilor din jur au semnat un protocol de susţinere a proiectului. Insist asupra faptului că bugetul din anul acesta trebuie să includă fonduri pentru obţinerea finanţării europene. Le solicit insistent parlamentarilor PSD de Arad, care nu au dovedit până acum niciun interes pentru acest proiect, să susţină interesul Aradului şi să obţină bani pentru acest proiect prin bugetul de stat de anul acesta”, a declarat Sergiu Bîlcea.
Cere parlamentarilor PSD să susţină autostrada Via Carpathia
Cere parlamentarilor PSD să susţină autostrada Via Carpathia
Sergiu Bîlcea punctează faptul că „interesul Aradului şi al României este să demareze autostrada Via Carpathia”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
ARADON Sport local
Internaționala muntenegreană este a treia jucătoare transferată în acest an de vicecampioana României, la care se reîntâlnește cu două foste coechipiere.
Local
Echipajul de salvare aeriană SMURD Arad a intervenit, sâmbătă, în județul Satu Mare, unde un bărbat a fost grav rănit după ce s-a răsturnat cu tractorul, într-o pădure.
1
Mapamond
Cancelarul german, Olaf Scholz, a criticat cererile preşedintelui american, Donald Trump, de a primi o garanţie asupra pământurilor rare din Ucraina în schimbul ajutorului militar acordat de SUA, relatează AFP şi dpa.
2
Mapamond
Un judecător federal american a emis sâmbătă o ordonanță de urgență ce prevede blocarea controlului asupra sistemului de plăți al Trezoreriei americane deținut de Comisia pentru eficiență guvernamentală (DOGE), condusă de Elon Musk, relatează AFP.
Mapamond
Cele trei ţări baltice, Lituania, Letonia şi Estonia, au început sâmbătă dimineaţă să se decupleze de la reţeaua electrică rusească, pentru a se integra în reţeaua europeană de electricitate, proces lansat cu ani în urmă şi devenit urgent după invazia Moscovei în Ucraina, relatează AFP şi Reuters.
2
Mapamond
Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat vineri că îi va retrage dreptul predecesorului său, Joe Biden, de a avea acces la informaţii clasificate, o practică ce le permite foştilor preşedinţi să fie ţinuţi la curent cu informaţiile sensibile, relatează AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!