În cadrul dezbaterii în plen, europarlamentarul Iosif Matula, unul dintre iniţiatorii moţiunii şi membru al Comisiei pentru Dezvoltare Regională, a făcut referire la lucrările de la Canalul Bîstroe şi necesitatea ca Uniunea Europeană să se implice în stoparea acestora pentru a evita un dezastru ecologic în zonă.
Matula a atras atenţia asupra faptului că problemele din bazinul dunărean au devenit probleme europene. Potrivit lui Matula, o regiune, sau chiar un stat, nu dispun de capacitatea necesară atingerii obiectivelor macro-regionale. Astfel, Strategia europeană pentru regiunea Dunării poate fi un instrument important în sprijinirea iniţiativelor acelor state şi regiuni cu un potenţial de dezvoltare comun.
JA- S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!