ARAD. Vreme de zece ani piesa „Cerere în căsătorie”, după A.P. Cehov – în traducerea și adaptarea scenică a lui Florin Covalciuc, a smuls hohote de râs și ropote de aplauze. La finalul acestei săptămâni, piesa va reveni în fața publicului, într-o formulă nouă. Astfel, actriței Angela Petrean Varjasi i se alătură Andrei Elek și Călin Stanciu.
„Mă bucur să îi am alături de mine pe colegii mei, Andrei Elek și Călin Stanciu. Povestea pe care vi-o dăruim este, evident, aceeași. Amprenta pe care cei doi colegi noi din distribuție și-o pun însă, face ca experiența spectatorilor să fie una fresh și nouă, inclusiv pentru cei care au văzut de-a lungul timpului, spectacolul” – spune actrița Angela Petrean Varjasi.
Reprezentația este programată sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 20.00, în Grădina de vară a Centrului Cultural Județean (str. George Barițiu, nr.16).
Bilete și rezervări
„Vă reamintim că la Teatrul de Vară al CCJ, prețul unui bilet este de 15 lei (preț întreg), 10 lei (studenți și pensionari) și 5 lei (elevi). Biletele, în limita locurilor disponibile, se achiziționează prin rezervare telefonică, la numărul de telefon 0744 / 475147, de luni până vineri, între orele 10.00 – 16.00 și sâmbăta între orele 10.00 – 12.00. În ziua reprezentației, biletele pot fi achiziționate din locația susținerii spectacolului între orele 18.00 – 20.00. Abonamentele achiziționate pentru stagiunea în curs rămân valabile pentru stagiunea următoare (2020 / 2021), atunci când spectacolele vor fi reluate în sălile Teatrului Clasic Ioan Slavici Arad”, au transmis reprezentanții TCIS Arad.
Spectatorii sunt rugați să respecte distanțarea fizică, precum și toate măsurile sanitare recomandate de organizatorul spectacolului, pentru limitarea răspândirii COVID 19.
„În cazul în care condițiile meteorologice nu vor permite o desfășurare optimă a spectacolului (precipitații, temperaturi scăzute etc) acesta va fi reprogramat la o dată pe care o vom anunța ulterior, în funcție de evoluția vremii”, mai transmit organizatorii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!