Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad a anunţat ieri faptul că începând cu data de 18 octombrie 2010 se vor prelua cererile pentru ajutorul de încălzire conform noilor norme metodologice intrate în vigoare.
„Vom reveni cu detalii privind actele necesare precum şi locaţiile unde se vor putea depune cererile specifice. Menţionăm că modelul de cerere este de tip nou, motiv pentru care cererile se vor prelua după data de 18 octombrie 2010”, informează reprezentanţii Primăriei Arad.
Reduceri importante
Aşa cum vă informam recent, printr-o ordonanţă de urgenţă, Guvernul a tăiat de pe listă circa 10% dintre persoanele care până acum ar fi beneficiat de ajutoare de încălzire. Este vorba despre cei care au venituri nedeclarate și bunuri a căror valoare depăşesc pragul de 615 lei/persoană.
Potrivit legislaţiei, „la stabilirea veniturilor familiei sau persoanei singure în vederea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinţei în cele trei sisteme de încălzire utilizate, respectiv energie termică furnizată în sistem centralizat, gaze naturale sau lemne, cărbuni, combustibili petrolieri, vor fi luate în considerare toate veniturile realizate de membrii acesteia în luna anterioară depunerii cererii inclusiv cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de şomaj, obligaţii legale de întreţinere, indemnizaţii, alocaţii şi ajutoare cu caracter permanent şi alte creanţe legale, cu excepţia burselor de studiu şi a burselor sociale, precum şi a sprijinului financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului naţional de protecţie socială Bani de liceu”.
Mai mult decât atât, „în situația în care familia sau persoana singură are în proprietate bunuri mobile și imobile de natură a asigura acoperirea cheltuielilor de întreținere a locuinței și menținere a unui nivel de trai decent, ajutorul pentru încălzire să nu se mai acorde”.
JA – S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!