Arad. Schimbare la CET Arad, care este aproape de punctul de a începe producţia de energie electrică, dar şi termică. Totul se întâmplă acum, când CET Arad este în procedură de insolvenţă. Şi totul e posibil, se spune într-un comunicat de presă, în urma unei investiţii făcute de CITR, administratorul judiciar în grija căruia se află centrala termică arădeană situată la ieşirea din oraş. Anunţul că CET Arad va relua producţia a fost făcut şi de către Primăria Arad în urmă cu mai bine de două săptămâni, dar de atunci nu s-a mai vorbit nimic de această știre, poate şi din cauza faptului că vremea de afară a ţinut cu buzunarele arădenilor, iar absenţa frigului nu a trimis pe nimeni cu gândul la sistemul centralizat de încălzire.
Marţi, însă, CITR a remis un comunicat de presă în care anunţă că „Centrala Electrică de Termoficare Arad (CET Arad), parte din Sistemul Energetic Național (SEN), investește aproape 500.000 de euro în modernizarea turbinei de energie electrică și termică. Societatea, principala furnizoare de energie în județul Arad, își reîncepe furnizarea de energie termică la un an după ce activitatea de producție a fost întreruptă”.
Tot în comunicat se arată faptul că „principalele surse de finanțare pentru investiția în turbină au constat în valorificarea de active excedentare activității de bază și recuperarea de creanțe în valoare de peste 5 milioane de lei, aceste acțiuni fiind realizate în cadrul procedurii de insolvență, de către echipa multidisciplinară de caz a administratorului judiciar CITR”.
Noutatea în reorganizarea gândită de administratorul judiciar al CET este şi ea indicată aici: „Odată cu investiția, societatea își schimbă linia principală de business din producție de energie termică în producție de energie electrică, o schimbare majoră atât în materie operațională, cât și în activitatea zilnică a angajaților.”
Prin grija creditorilor şi salariaţilor
De ce şi cum a fost posibilă investiţia de la CET acum şi nu înainte? „Cadrul legal pentru realizarea investiției a fost asigurat de către CITR, care a obținut acordul creditorilor, ca urmare a susținerii argumentelor privind necesitatea și oportunitatea investiției. Un alt contributor la acest succes important au fost cei 180 de salariați ai societății, care au dat dovadă de sprijin, înțelegere și loialitate și au acceptat amânarea plăților salariale în vederea finalizării investiției și repornirii activității”, justifică modernizarea realizată acum administratorul judiciar.
La finele lunii
Tot potrivit acestuia, testele pentru funcționarea turbinei după realizarea investiției vor fi finalizate la sfârșitul lunii noiembrie, iar, în paralel, se pregătește în vederea pornirii producției o altă posibilă investiție. Ba mai mult, există deja şi planuri pentru primul trimestru al anului 2020, când producţia de energie electrică (devenită, cum spuneam, activitatea pricipală a centralei) este gândită a fi nu mai puţin de 70% din producţia totală.
Despre CITR şi despre CET Arad
Cine este CITR, cel care se ocupă acum de destinele CET Arad? Firma gestionează aproape 20 de societăți din domeniul energiei în toată țara, printre care și CET Oradea, CET Arad, CET Palas din Constanţa. Lider al pieței de insolvență din România, cu o experiență de aproape 20 ani, CITR are zece birouri din toată țara, oferă soluții personalizate prin cei peste 160 de specialiști din echipele pluridisciplinare de caz şi a gestionat până acum 950 de proiecte din toate domeniile de business. În plus, gestionează cea mai complexă platformă de vânzări în insolvență, sales.citr.ro.
În tot acest timp, în fapt de ani buni, CET Arad se chinuie să se salveze de la moarte, insolvența fiind, se pare, cel mai bun lucru care i s-a întâmplat până acum. Centrala a fost înfiinţată în 2002, prin concesiunea patrimoniul fostei Sucursale Electrocentrale Arad desprinsă din S.C. Termoelectrica S.A. Bucureşti. În 2004, în urma unei fuziuni prin absorbție cu CET-ARTERM, CET Arad a preluat toată activitatea de producție, transport și distribuție de agent termic și exploatarea punctelor termice şi a reţelelor secundare de agent termic din municipiul Arad. Ulterior, a avut loc o altă divizare în CET Arad şi CET Hidrocarburi, iar datoriile către principalii furnizori au tot crescut. În urmă cu un an, activitatea CET Arad a fost sistată, căldura din casele arădenilor fiind furnizată doar de CET Hidrocarburi.
Trimite articolul
XOdată cu investiția, societatea își schimbă linia principală de business din producție de energie termică în producție de energie electrică, o schimbare majoră atât în materie operațională, cât și în activitatea zilnică a angajaților.”
C.E.T.=centrala ELECTRICA si termoficare,acest cet ca si alte vre-o 16 daca bine imi amintesc,au fost construite in principal pentru productia de energie electrica,caldura “deseu”fiind livrata populatiei la un pret teoretic decent, de ce in timp producerea de energie electrica a cazut pe locul 2?CITR,incepe productia si livrarea energiei electrice acum in sezonul de iarna cind are cui sa o vinda,furnizorii de energie electrica fiind obligati prin lege sa o cumpere,ce va fi de la primavara?se va putea merge mai departe si vom descoperi cea ce stiam-cetul a avut un menegment de rahat-sau va fi o furtuna intr-un pahar cu apa?
Te pomenesti ca dupa atatia ani de pierderi vine un privat si o face profitabila BRAVO
Asa se intimpla cand statul isi ia labele de pe o afacere care a capusito multi ani,vine o firma care vrea sa faca bani si reuseste, asta inseamna o afacere fara implicare politica.