Problemele cauzate de avaria repetată la reţeaua de încălzire le-au creat serioase neplăceri arădenilor din zona Parcului Pădurice. Mai exact, locuitorilor de pe străzile Corneliu Coposu, Ştefan A. Doinaş, Banu Mărăcine, Tudor Vladimirescu şi o parte a străzii Ecaterina Varga. Dincolo de explicaţiile pe care CET Hidrocarburi ni le-a oferit deja în această chestiune, conducerea societăţii prezintă acum scuze consumatorilor din zona afectată, pentru disconfortul creat de întreruperile în furnizarea încălzirii în zilele de 27 şi 28 decembrie 2016, datorate avariilor apărute la reţeaua de distribuţie pe strada Corneliu Coposu.
„Împreună cu Primăria Arad, se fac eforturi pentru atragerea de fonduri necesare reabilitării în totalitate a reţelei vechi de peste patruzeci de ani, reţea aferentă punctului termic 2 prim Pădurice” – precizează Victor Ciulean, director general al CET Hidrocarburi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!