ARAD. Altă ședință a Consiliului Local Municipal, alți bani pentru termoficare. În următoarea ședință, cea din 3 decembrie, ar urma să li se ceară consilierilor să suplimenteze banii alocați CET Hidrocarburi cu 11,3 milioane lei, pentru plata datoriilor restante.
„Ineficient, prost manageriat și lipsit de investiții, sistemul centralizat din Arad nu poate supraviețui fără subvenții din bugetul local. Acești bani sunt suportați de noi toți, indiferent că suntem sau nu racordați la CET. Administrația locală a preferat să aloce fonduri substanțiale pentru acoperirea pierderilor (în loc de investiții), cheltuind cu termoficarea 296 de milioane de lei în ultimii 6 ani: 2016 – 100,5 milioane de lei; 2017 – 35,4 milioane de lei; 2018 – 35 milioane de lei; 2019 – 49,8 milioane de lei; 2020 – 32,8 milioane de lei; 2021 – 42,8 milioane de lei.
În alte municipii, precum Oradea, Iași sau Botoșani, banii europeni au contribuit la reabilitarea rețelelor de transport și distribuție, precum și a CET-urilor, asigurând locuitorilor căldură și confort la un preț decent.
În municipiul nostru, CET Arad este în insolvență și va fi pierdut de oraș fără a se încasa ceva din vânzarea sa. În același timp CET Hidrocarburi necesită zeci de milioane de lei din bugetul local pentru a supraviețui”, explică Florin Stana, consilier local USR PLUS.
La începutul lunii noiembrie consilierii locali au votat alocarea a altor 4 milioane lei, suma în cauză ar fi fost necesară pentru ca arădeni să poată avea căldură în case în luna noiembrie. De acum, pentru decembrie este nevoie de alte și alte milioane.
Trimite articolul
XAdica, toti aradenii platesc pierderile, si asta pentru cei care beneficiaza de caldura centralizata.
-
Iti dai seama? La fel cum toti aradenii platesc pentru parcarile construite si drumurile asfaltate (chiar daca nu circula cu masina). Incredibil…
-
Pt parcari se platesc taxe de catre cei care le au in chirie. Pe drumurile alea iti aduc masinile, cele necesare tie (si noua) ca sa-ti fie bine si te scot din glod Nicule, dar partea cu CET-ul este pur personala. Adica bc ca si o mare parte din oraseni care nu au nici o treaba cu CET-ul trebuie sa plateasca sa-ti fie tie confortabil si convenabil.
Sa nu incurcam merele cu perele.
-
-
Politica democratica a lui falconeti.
Prosteala pe fata cu cetul asta.Faceti și voi centrale de cartier și avem căldură și apă caldă cum trebuie.Apa calda dezmorțită că calda nu poți să o numești și căldură așa de forma.
Atâția bani cheltuiți fără a se rezolva modernizarea cet.O mare parte din bani au fost pt acoperirea pierderilor nicidecum pt a incalzi apartamentele oamenilor.După părerea mea ar fi trebuit de mult desființat.Nu văd în cum s-ar putea transporta nici în viitor căldură pe km de țevi, decât cu pierdere foarte mare.Sursa de agent termic ar trebui sa fie lângă blocuri sau case dacă se va mai menține sistemul centralizat.Sau centrala individuala de apartament.
Cu banii de pe un singur an de subventii se puteau pune centrale individuale in fiecare apartament din Arad…..dar apoi de unde mai furau?
Banii -EIUROII-merg la fondul de salarii. Din care și Bibarț are cotaparte
la radio la România Actualități era o discuție telefonică în direct sunt doar patru asemenea centrale cu denumirea de chat care încă mai funcționează în România în care Se spunea foarte clar ce urmează să se investească în circulație stat din Arad de fapt o schimbare totală a unei funcționari acestui ce de ce nu se rezolvă această problemă Cum adică nu înțeleg vestiții se știe foarte place trebuie investiți problema este că nu să te cu la treabă și vorbea expert în domeniu deci pe lângă producerea de căldură acest sit produse și electricitate ce aveți de gând să mai spuneți domnilor Deci nu se știe Care este investiția De unde până unde nu se poate produce curent electric și Ce înseamnă Toate aceste investiții care sau făcut e ceva Noi trăim noi oricum ce care stăm la casă și mulți dintre cei care stau la bloc au închis tobă netul total dar nu știu Pentru ce să îl mai închide că mâine carcasele Doamne de ne minte și să trecem la acțiune să nu mai vedem atâta Nenorocire în jurul nostru
-
Băi fraților nu mai puneți mâna pe tastatură dacă beți sau fumați!!! Nici dracu nu înțelege ce ai vrut să spui.
de banii astia isi puneau toti centrale in case si mai si ramaneau bani da de unde se mai fura atunci?
unii au gasit solutia…
Ilie Bolojan, fost primar în Oradea, despre rezolvarea crizei termoficării: “Ceea ce am făcut eu a fost să iau niște măsuri dureroase câțiva ani de zile, pentru care mi-am încasat suficiente înjurături”
Redacția NOV. 29, 2021 0 comentarii
cet oradea
Prețurile pe care le plătește populația trebuie aduse cât mai apropiate de prețurile de producție și de distribuție, iar subvenția economisită dusă în investiții în dezvoltare în rețea, a spus Ilie Bolojan, fostul primar al orașului Oradea, acum președinte al Consiliului Județean Bihor, citat de Digi24. Oradea are o nouă centrală, făcută cu o investiție de 50 de milioane de euro, exclusiv printr-un proiect european, cu un preț de producție foarte mic.
Fostul edil al Oradei a fost întrebat cum vede problema cea mai stringentă cu care se confruntă acum bucureștenii – lipsa căldurii și a apei calde – și cum ar fi procedat dacă ar fi trebuit să dea orădenilor vestea că este o situație de durată, fără o rezolvare miraculoasă.
„Orașele României au fost proiectate pe sistem de termoficare centralizată în perioada comunistă, când aveam ingineri serioși în materie de termoficare, dar aceste rețele s-au dovedit după 20-30 de ani că nu sunt funcționale, pentru că industria pe care își bazau rentabilitatea nu mai exista. Centralele deveniseră energofage și în mai mult de jumătate din marile orașe din România a început debranșarea și oamenii au trecut de la centralele mari la centralele de apartament. Acum, orice s-ar spune în Europa, sistemele centralizate sunt cele mai puțin poluante, pentru că producând energie, în cogenerare produc atât energie electrică, cât și apă caldă, nu doar încălzesc apartamentele ca orice centrală care ar face acest lucru. Rațional ar fi, pe linia eficienței energetice și a reducerii poluării, să consolidăm sistemele centralizate de termoficare. Asta nu înseamnă că cei care au trecut la centralele de apartament nu se vor încălzi în continuare cu gaz”, a explicat Ilie Bolojan.
„Problema pe care o avem în multe orașe este că primăriile nu au atacat lucrurile care dor, dar care nu se văd. Spitalele nu se văd cât timp funcționează. Când începi să ai niște explozii, niște incendii într-un spital, atunci se vede ce ai făcut în ultimii 10-15 ani. La termoficare, cât timp apa caldă funcționează, n-o bagi în seamă, dar în momentul în care ai o temperatură afară de minus 10 grade și se distruge o magistrală într-un cartier, rămân cvartale întregi de blocuri fără apă caldă și căldură, atunci, sigur, mama primarului nu este lăudată, ci e înjurată destul de serios, și el și toți cei responsabili”, a menționat Ilie Bolojan.
Din punctul său de vedere, trebuie ieșit dintr-o zonă de confort decizional – și aici nu există soluții magice, ci există soluții care înseamnă ani de zile de muncă și de perseverență. „Asta înseamnă câteva lucruri. În primul rând, trebuie aduse prețurile pe care le plătește populația la prețuri cât mai apropiate de prețurile de producție și de distribuție, iar subvenția economisită trebuie luată din zona de social și dusă în investiții în dezvoltare în rețea. Dacă ții foarte mulți bani în social, să știți că socialul actual nu rezolvă socialul viitor. Dacă nu duci banii din termoficare să repari conductele, să le înlocuiești, să modernizezi centrala termică, vei ajunge într-un timp de 5 ani, 3 ani, 2 ani – depinde de ce iarnă este și cât de degradate sunt conductele – la spargeri în cascadă, la pierderi enorme și vei ajunge pur și simplu la un crah, la o cădere într-o iarnă, ceea ce va genera o criză socială enormă. Orașele mari, care n-au făcut nimic în acest sens, sunt predispuse la așa ceva”, a avertizat fostul edil.
„Prin urmare, ceea ce am făcut eu a fost să iau niște măsuri dureroase câțiva ani de zile, pentru care mi-am încasat suficiente înjurături, ca să aducem prețurile cât mai aproape de prețurile de piață, iar subvențiile care n-ai mai fost date să fie duse cofinanțare pentru înocuirea centralei. La Oradea avem o centrală nouă aeroderivată, cu rentabilitate foarte mare, prețul de producție cred că este cel mai mic din România. Aceste procese într-un mare oraș înseamnă ani de zile, 5 ani, 10 ani”, a subliniat Ilie Bolojan.
Sursa foto: primăria Oradea
-
Nu crede tot ce se spune . Citat de la ANRE:Termoficare Oradea va livra gigacaloria cu o majorare de 95%, de la 160 lei la 313 lei, iar CET Arad cu 95% în plus, de la 163 la 318 lei.
Daca s-au cheltuit 296 de milioane de lei in 6 ani din bugetul local iar centrala merge tot in pierdere functioneza , inseamna ca Victor nu e bun maneger . Schimbati managerul !!! Caloriferele sunt mai mult reci iar apa calda inexistenta. Puneti oameni competenti la conducerea centralei !
cum sa fie caldura in case daca agentul termic porneste de la CET la 40 de grade ? e clara pierderea, din start.
În Suedia, căldura și buleftrica sunt gratuite.
HALLO, HALLO EU, aveți un ridicător de mâini acolo, care cunoaște metoda înghițirii milioanelor de CET-Arad. Aveți cumva și un procuror…