Arad. Greu de tot cu CET. Până şi banii alocaţi acestei societăţi ajung cu greu la ea. Deşi au fost daţi de Guvern de aproape două săptămâni, doar săptămâna viitoare centrala arădeană va primi efectiv banii de care are atât de multă nevoie pentru a ieşi din blocajul financiar în care se află şi pentru a scăpa de popriri. Şi suma nu acoperă întreaga nevoie a centralei, datoriile fiind mult mai mari. Până atunci, e nevoie de două hotărâri CLM, aleşii locali fiind chemaţi vineri să le voteze. Este vorba de proiectul care face referire la datele tehnice legate de cantitatea de energie termică livrată populaţiei şi costurile aferente acesteia, necesare fundamentării compensării, şi de proiectul pentru acoperirea pierderilor induse de prestarea serviciului public de producţie, transport, distribuţie și furnizare a energiei termice pentru populaţie în sistem centralizat şi neacceptate în preţ/tarif, înregistrate de SC CET Hidrocarburi SA Arad. Deşi se vorbeşte de cifre extrem de mari ca venituri şi de cifre şi mai mari ca pierderi ale centralei, la final, după hotărârea Guvernului, după adresele venite de la cele două CET, după cele două proiecte ale Primăriei Arad şi după votul aleşilor locali, CET Hidrocarburi se va alege doar cu ceva peste 7 milioane de lei! În condiţiile în care nevoia este de zeci de milioane!
Ce spun proiectele
Dar haideţi să vedem ce spun proiectele? Primul vorbeşte despre aprobarea datelor care fac referire la cantitatea de energie termică livrată populaţiei şi costurile aferente acesteia, de cota care este asigurată de Primărie, de preţul de producţie, de tariful de transport, de cel de distribuţie, de cantitatea de combustibil utilizată pentru producerea energiei termice, de randamentul reţelelor de transport şi a celor de distribuţie şi de cantitatea de energie termică livrată în anii 2010-2014.
În cel de al doilea proiect se vorbeşte de acoperirea parțială a pierderilor de producție, transport, distribuție și furnizare a energiei termice pentru populație pe care operatorul de termoficare SC CET Hidrocarburi SA şi le-a trecut în cont cu suma de 7.786.000 lei, bani viraţi Primăriei. Tot aici se arată faptul că Municipiul Arad va asigura transferul sumei în cauză către CET Hidrocarburi.
A solicitat ajutor
Poate ar trebui amintit că CET Hidrocarburi a cerut pe 20.10.2014, încă o dată, sprijin Municipiului Arad în deblocarea situației economico-financiare în care se află, prin înființarea de popriri asiguratorii asupra unor sume datorate de societate, până la concurența sumei de 16.245.964,83 lei. Totul pentru a nu compromite asigurarea continuității serviciilor de termoficare către populație. La câteva zile distanţă, CLM lua hotărârea nr.288/2014 pentru acoperirea unei părţi din aceste pierderi, alocând centralei suma de 8.459.409 lei din excedentul bugetului local.
Căldura pe gaz
Ce-i drept, CET Hidrocarburi a scăpat de o povară, din 1 noiembrie. Nu mai furnizează căldură în regim de urgenţă, această activitate fiind preluată de CET Lignit, care a pornit centrala pe gaz. Mai exact, de la 31 octombrie, ora 13,35, Aradul primește căldura de la CET Lignit, de la cazanul 2. Purtătorul de cuvânt al CET Hidrocarburi, Marina Plaveți, a confirmat că trecerea a fost făcută fără probleme și în acest moment căldura și apa caldă a municipiului, a celor racordați la sistemul de încălzire centralizat, vine de la SC CET SA.
Nevoia de bani
Sumele primite până acum de CET Hidrocarburi nu acoperă nici pe departe datoriile pe care societatea le-a înregistrat. Primii pe lista celor care ar trebui să încaseze bani serioşi de la CET Hidrocarburi e chiar CET Arad, cea de a doua societate a CLM care nu o duce defel bine iar bunurile îi sunt poprite. Noroc că de acum cea din urmă centrală a trecut la munca pe gaz iar livrarea de căldură pe lignit a devenit istorie. Una cu datorii mari.
Citiți principiile noastre de moderare aici!