ARAD. Aleşii municipali sunt chemaţi miercuri să aprobe, printre altele, Studiul de Fezabilitate „Reabilitarea reţelei de transport și distribuţie a energiei termice (termoficare) în Arad şi transformarea punctului termic din cartierul Aradul Nou”. În proiect se precizează că „Finanţarea obiectivului de investiţie se asigură din surse proprii ale bugetului general şi surse atrase prin Programul de Cooperare Elveţiano-Român, Aria de concentrare 4 – Îmbunătăţirea mediului înconjurător”. Valoarea totală a investiţiei este de: 34.291.868 lei (inclusiv TVA), echivalentul a 9.326.553 CHF. Se prevede construirea a 53 de module termice de scară, reabilitarea conductelor din reţeaua de distribuţie în Aradul Nou pe o lungime de 3.882 metri liniari; reabilitarea conductelor pe alte 4 magistrale pe o lungime de 4.820 metri şi construirea unei centrale de producţie a agentului termic! Durata de realizare a investiţiei este preconizată la 36 luni. Studiul a fost elaborat de SC Avensa Consulting SRL Iaşi, iar titularul investiţiei este Primăria Arad.
Pe strada Muncii
Noua centrală se va construi în cartierul Aradul Nou, pe strada Muncii. „Pentru eliminarea pierderilor de putere calorică datorate reţelei de transport se propune transformarea Punctului Termic din cartierul Aradul Nou în Centrală Termică. Centrala Termică va furniza agentul termic atât pentru încălzirea cât şi pentru prepararea apei calde de consum pentru blocurile de locuit din zonă. (…) După transformarea Punctului termic în centrală termică independentă de cartier, aceasta trebuie să asigure necesarul de agent termic şi apă caldă pentru toţi consumatorii actuali, racordaţi în prezent la reţeaua municipiului, dar şi pentru potenţialii noi utilizatori prin rebranşarea locatarilor care în trecut au renunţat la încălzirea centralizată în favoarea centralelor individuale de apartament”, se precizează în proiect. Centrala termică va funcţiona complet automatizat.
Administraţia se aşteaptă să crească numărul de beneficiari ai sistemului centralizat cu 30% faţă de numărul actual.
Două coşuri de fum
„Din punct de vedere al impactului asupra aspectului zonal trebuie specificat că silueta cartierului se va modifica prin prezenţa dominantă a celor două coşuri de mare înălţime necesare evacuării gazelor arse în atmosferă. Acestea vor fi marcate coloristic specific şi iluminate pe timp de noapte. Aspectul poate fi îmbunătăţit prin studierea unor forme arhitecturale armonizate cu zona rezidenţială la faza de proiectare tehnică care să simbolizeze caracterul inovator al investiţiei”, se precizează în proiect. Înălţimea minimă necesară realizării coşurilor de fum este de 35 de metri. Ca propuneri funcţionale, în afara lucrărilor de reabilitare a clădirii, în interiorul acesteia se vor monta patru cazane ce vor funcţiona pe combustibil gaze naturale şi două cazane ce vor funcţiona pe combustibil biomasă. La exteriorul clădirii se vor amplasa, spre nord, spaţiul destinat în prezent pubelelor de gunoi, un siloz de alimentare cu biomasă şi două coşuri de fum.
25 de blocuri
„Cartierul Aradul Nou cuprinde 25 de blocuri de locuit şi este asigurat cu agent termic pentru încălzire şi preparare apă caldă curentă prin intermediul punctului termic existent în zonă. Acest punct termic se află la 5,1 km de CET pe Hidrocarburi (Magistrala IV) şi cca. 11 km de CET Arad. Reţeaua de transport care alimentează acest punct termic este formată preponderent de conducte montate aerian a căror protecţie termică şi mecanică se află într-o stare avansată de degradare atât din cauza factorilor externi naturali (umiditate, temperatură etc.) dar şi din cauza factorului uman (prin vandalizare)”, se precizează în proiect.
Pierderile actuale estimate pentru transportul agentului termic pe reţeaua supraterană, 5,1 km, sunt estimate în jurul a 24%.
Numărul de locuitori ce beneficiază de agent termic în Aradul Nou este de 1.817, în 714 apartamente.
Reţele, înlocuite
Proiectul prevede şi reabilitarea şi modernizarea reţelelor de transport, prin înlocuirea completă a ţevilor de transport, pe patru magistrale. Din magistrala 1, tronsonul propus spre reabilitare începe de la intersecţia străzii Ion Neculce cu Mărţişor, se continuă pe Onisifor Ghibu, apoi, pe Aristide Dragomir, trece prin intersecţia cu Miron Costin şi se opreşte la capătul străzii Aristide Dragomir.
Din magistrala 2 se propune reabilitarea tronsonului de pe B-dul General Dragalina, din dreptul Pieţei Romane, în apropierea străzii Paris şi se continuă cu un alt tronson de circa 680 metri, tot pe Dragalina, până în spatele Primăriei. Aici canalul termic este inundat cu ape pluviale şi menajere şi mare parte din izolaţia termică este compromisă. În 2013, de exemplu, au avut loc avarii repetate în 7 zone.
Din magistrala 3 sunt propuse spre reabilitare două tronsoane: unul de 260 metri de pe strada Bihorului spre Calea Aurel Vlaicu. Al doilea se află pe Avrig, în continuarea primului tronson şi are 350 metri. Magistrala 4 se află în Micălaca. Aici se propun spre reabilitare două tronsoane: unul care începe pe Abrud, intersecţie cu Mioriţa, se continuă pe Mioriţa pe o lungime de 110 metri. Al doilea are tot 110 metri: începe pe B-dul Titulescu din dreptul străzii Cetinei, se continuă pe str. Gh. Ciuhandru şi se termină în punctul termic.
Citiți principiile noastre de moderare aici!