CET Hidrocarburi a furnizat date greşite privind consumul de energie termică în luna decembrie, susţin acum oficialii centralei. Săptămâna trecută, CET Hidrocarburi precizase în scris, la solicitarea Jurnal Arădean/www.aradon.ro, că în decembrie 2022 a fost livrată populaţiei o cantitate de agent termic echivalentă cu 20.957 de gigacalorii, faţă de 18.448 gigacalorii în decembrie 2021. Conform acestor informaţii, ar fi fost prima creştere a consumului pentru luna decembrie din ultimii ani.
Uniunea Locală a Asociaţiilor Locative (ULAL) Arad şi-a exprimat imediat rezerve cu privire la consumul comunicat de CET H., argumentând că decembrie 2022 a fost o lună cu temperaturi peste mediile perioadei şi, în plus, centrala nu ar fi furnizat întotdeauna agentul termic la parametrii contractaţi.
După apariţia articolului „CET raportează un consum de energie mai mare în decembrie 2022 faţă de 2021, ULAL are rezerve”, repreznetanţii centralei de termoficare au venit cu o corecţie. Ei au comunicat pentru Jurnal Arădean/www.aradon.ro că au transmis iniţial date greşite, iar în decembrie 2022 a fost furnizată cantitatea de energie termică echivalentă cu 15.506 gicacalorii. Diferenţa este de peste 5.400 de gigacalorii între cele două comunicări.
Conform noilor date, Aradul a avut un consum mai mic decât anul trecut în aceeaşi perioadă a anului 2021, dar asta nu explică facturile primite de populaţie în general mai mari sau cel puţin egale cu cele de anul trecut.
Citește articolul inițial:
CET raportează un consum de energie mai mare în decembrie 2022 faţă de 2021, ULAL are rezerve
Trimite articolul
XIN CLM cate gigacalorii au decontat?
-
Asta nu se spune bre…
Au dat-o la plesneală că poate ține. Dacă a ieșit scandal au venit cu cantitatea corectă, La fel fac și cei de la Apă canal dar valorile fiind mai mici nu prea se sesizează nimeni.
Intr-o tara civilizata directorul societatii ar trebui sa isi dea demisia!