ARAD. Alocările de fonduri pentru modernizarea şi întreţinerea Centralei Electrice de Termoficare – CET, sunt criticate de către preşedintele Partidului Conservator Arad, Mircea Purcaru.
„Din nou Primăria se pregăteşte să aloce sume importante de bani pentru întreţinerea şi modernizarea CET. Nu înţelegem de ce se investesc an de an atât de mulţi bani publici într-un sistem de încălzire care s-a dovedit a fi nefuncţional şi la care foarte mulţi arădeni au renunţat. Cred că o prioritatea administraţiei locale ar fi elaborarea unei strategii energetice care să cuprindă surse de energie alternativă, nu încălzirea foarte scumpă şi ineficientă pe cărbuni. Aradul ar putea opta pentru sisteme de încălzire geotermale, eoliene sau solare”, a explicat Purcaru.
Pe de altă parte, preşedintele conservatorilor a mai amintit şi că „din cunoştinţele mele în ultimii 3-4 ani au fost câţiva investitori foarte serioşi care au discutat cu administraţia locală pentru a investi în centrale pe bio-masă. Din păcate ofertele lor au fost refuzate de fiecare dată. Poate totuşi de acum înainte administraţia va înţelege să acorde o mai mare atenţie surselor alternative de energie pentru că CET-ul aşa cum funcţionează astăzi nu mai este o soluţie viabilă”.
Alegerile din C.A.
În altă ordine de idei, Mircea Purcaru şi-a manifestat nemulţumirea vis-a-vis de modul în care se aleg membrii Consiliului de Administraţie la diferite companii din subordinea CJA, ultimul exemplu dat fiind cel de la Zona Liberă. „Da, modul în care s-au ales membrii C.A. A fost legal, dar din păcate oamenii care ajung în aceste foruri de conducere au foarte puţină experienţă în respectivul domeniu”, a mai spus conservatorul.
CITESTE SI:
Incatusati de caloriferele CET
Citiți principiile noastre de moderare aici!