Cetatea Aradului va putea fi vizitată sâmbătă, între orele 11-17. Accesul vizitatorilor este gratuit şi va fi permis pe baza buletinului de identitate. Pentru grupurile de copii, intrarea va fi permisă pe baza buletinului de identitate al profesorului însoţitor. Alături de Primăria Municipiului Arad, parteneri în organizarea evenimentului sunt Biroul de Informare al Consiliului Europei – Bucureşti, Centrul Cultural Judeţean Arad, Complexul Muzeal Arad şi Asociaţia PRO URBE.
Arădenii cei interesati de o documentare mai aprofundată a tematicii “Rolul patrimoniului în viaţa comunităţii”, sunt invitaţi de Ziua Europeană a Ptarimoniului la o masa rotundă, care va avea loc în 18 septembrie 2010 la Primăria Municipiului Arad, cu incepere de la ora 12,30 în sala 60.
În fiecare an, cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului, cetăţenii Europei sunt invitaţi să viziteze monumente istorice. Evenimentul ofera posibilitatea de a descoperi nu numai monumente istorice protejate, ci şi situri sau zone mai puţin cunoscute care, în mod obişnuit, nu sunt accesibile publicului larg.
JA – S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!