„Încheiem anul 2017 cu o veste foarte bună pentru orașul Ineu” – anunță primarul orașului, Călin Abrudan. În ultima zi lucrătoare din an, acesta a condus o delegație aadministrației publice locale ineuane care a avut mai multe întâlniri cu o delegație maghiară, având drept scop crearea unui parteneriat pentru restaurarea Cetății Ineului.
„Discuțiile au ajuns la un punct comun și astfel s-a semnat un contract de pre-parteneriat având termen data de 15 ianuarie 2018 pentru depunerea proiectului restaurării Cetății Ineului pe programul transfrontalier România – Ungaria. Vom reveni cu informații pe parcursul acestui demers, de altfel unul foarte important pentru orașul Ineu” – spune primarul Călin Abrudan.
Reamintim, în cursul anului 2016, Consiliul Județean și-a manifestat intenția de a prelua Cetatea Ineului, alături de cele de la Șiria și Șoimoș, în ideea de a accesa fonduri europene pentru reabilitarea lor „la pachet”. Nu s-a ales însă nimic de aceste planuri. Pe de altă parte, administrația locală din Ineu nu a încetat să caute modalități de a atrage fonduri pentru restaurarea Cetăţii Ineului și includerea ei în circuitul turistic, ca monument istoric.
Citiți principiile noastre de moderare aici!