“În cursul dimineții de marți, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, călătorind ca pasager într-un microbuz înmatriculat în România, un bărbat care s-a legitimat la controlul de frontieră cu un pașaport eliberat de către autoritățile din Franța”, informează Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.
Cu ocazia verificării documentului în cauză, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că, între persoana prezentă la control şi fotografia din documentul prezentat există diferenţe de fizionomie, motiv pentru care aceasta a fost condusă la sediul instituției pentru cercetări. În urma verificărilor s-a stabilit că persoana este cetăţean din Pakistan, în vârstă de 28 de ani.
“Lucrătorii noştri au iniţiat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de fals privind identitatea și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie dispuse măsurile legale ce se impun”, mai informează Poliția de Frontieră.
Trimite articolul
XAstia vin ca sobolani