ARAD. Un cetățean maghiar a fost reținut de polițiștii Serviciului de Investigare Fraude după ce a fost prins, în municipiul Arad, transportând cu un autoturism peste 59.000 de țigarete în valoare de aproximativ 24.000 de lei. Reprezentanții IPJ Arad au precizat faptul că țigaretele, care erau ascunse în mai multe locașuri special amenajate, ar putea proveni din contrabandă.
„În baza unor informații deținute, poliţiştii Serviciului de Investigare Fraude din cadrul IPJ Arad l-au depistat în trafic, în municipiul Arad, pe cetățeanul maghiar J.M., care deținea și transporta cu un autoturism marca Citroen Xsara Picasso, 59.060 de țigarete de diferite mărci, care nu aveau marcaj fiscal corespunzător”, au declarat reprezentanții IPJ Arad.
Întreaga cantitate de țigarete a fost confiscată, iar bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat magistraţilor arădeni cu propunere de arestare preventivă pentru contrabandă şi deţinere în afara antrepozitului fiscal de mărfuri accizabile. De asemenea, în vederea continuării cercetărilor a fost indisponibilizat şi autoturismul folosit la transportul ţigaretelor. Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al SRI – Secția Arad.
CITESTE SI:
Perchezitii la Arad intr-un dosar de contrabanda cu tigari
Trei persoane retinute pentru contrabanda cu tigari
Citiți principiile noastre de moderare aici!