În urmă cu unsprezece ani, în
oraşul Nădlac s-a născut o manifestare
culturală remarcabilă: sub patronajul Uniunii
Democratice a Slovacilor şi Cehilor din
România – Filiala Zonală Arad, a luat
fiinţă Festivalul de muzică
populară slovacă „Cez Nadlak je…
”
Sub denumirea „Cez Nadlak je…”
(„În Nădlac e…”) –
denumire generică sugerată de titlul unui
cântec, au evoluat, an de an, pe scena
Festivalului interpreţi ai genului de peste
hotare, dar şi autohtoni, secţiunea concurs
facilitând şi încurajând debutul
tinerelor talente locale şi din judeţele unde
este reprezentată etnia slovacă.
Au evoluat în ultimii zece ani pe scena Casei de
Cultură din Nădlac solişti
experimentaţi, solişti debutanţi,
ansambluri folclorice etalând o mare varietate de
costume populare, care vorbesc despre vremuri de mult
apuse. Diversitatea şi frumuseţea costumelor
întregeşte tabloul diferenţelor
stilistice existente în muzica populară a
slovacilor din Serbia, Ungaria, Croaţia, Slovacia
şi România, punând mai bine în
valoare frumuseţea cântecelor populare
într-un spectacol sincretic în care
spectatorul poate admira varietatea melosului şi a
ritmicii folclorului slovac.
Cea de-a XI-a ediţie a Festivalului se va
desfăşura, la Casa de cultură
Nădlac, pe parcursul a trei zile (25-27
septembrie), primele două seri vor fi rezervate
concurenţilor, cea de-a treia constituind
spectacolul de gală, în care vor fi
decernate premiile şi va evolua ansamblul
folcloric „Urpín” din Banská
Bystrica (Slovacia).
Regulamentul festivalului permite înscrierea
în concurs diferenţiat pe următorele
trei categorii de vârstă: 7-12 ani, 13-18
ani şi peste 18 ani.
Piesele alese cu grijă, abordează o
largă paletă tematică: sentimente umane
– dragostea, jalea, aspecte ale vieţii de zi cu
zi, cântece de cătănie, cântece
de leagăn, cântece din folclorul
copiilor – şi sunt interpretate cu multă
măiestrie şi dăruire de către
solişti acompaniaţi de orchestra
„Sálašan” condusă de
Jozef Zifceak jr.
„Ne bucură prezenţa constantă a
tinerilor cântăreţi care, trecând
peste emoţiile fireşti, cu
siguranţă vor evolua cu multă
responsabilitate în faţa unei săli
pline de spectatori” (Ana Dovaly)
Programul festivalului
• Vineri, 25 septembrie, ora 19 – concert-concurs
partea I;
• Sâmbătă, 26 septembrie, ora 19 –
concert-concurs partea a II-a;
• Duminică, 27 septembrie. ora 19 – concertul
de gală
V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!