DEVA. CFR Călători a anunțat că sunt probleme de alimentare cu tensiunea în linia de contact care au afectat deja trei trenuri care vin la Arad sau au plecat din Arad, dar se așteaptă ca și altele să aibă probleme din această cauză.
Trenul R 2044 Arad – Simeria a ajuns cu 48 de minute întârziere, conform datelor despre trenul meu, de pe site-ul cfrcalatori.ro. IR 74 între Brașov și Curtici avea 34 de minute întârziere la trecerea prin Bătuța. IRN 1920 în relația Mangalia – Arad acumulase deja două ore întârziere când a ajuns în acea zonă și a mai adăugat 100 de minute, ajungând la 229.
„CFR Călători informează că în zona Deva – Ilteu continuă problemele de alimentare cu tensiunea în linia de contact. Încă din momentul avizării, după producerea deranjamentului, CFR Călători a pus la dispoziția managerului de infrastructură -CFR SA, locomotive diesel pentru a se putea tranzita zona afectată.
Trenurile afectate sunt:
R 2044 Arad – Simeria
IR 74 Brașov – Curtici
Totodată trenul IRN 1920 în relația Mangalia – Arad, a acumulat până în prezent 120 min întarziere din cauze neimputabile CFR Călători (condiții de circulație, lipsă de tensiune etc.).
Se estimează ca vor fi afectate în continuare trenurile care vor tranzita zona până la terminarea lucrărilor efectuate de CFR SA.
Programul de circulație în zonă se va desfășura în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA.
CFR Călători cere scuze călătorilor pentru întârziere şi pentru disconfortul întâmpinat.
Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile la:
0219521 – INFO CFR (trafic intern).
numerele de telefon de la gările CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web http://cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/4023-camere-web-2 din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
pe site-ul pe www.cfrcalatori.ro, la Mers tren trafic intern.
la personalul nostru din staţii”, a anunțat CFR Călători pe site-ul său.
Trimite articolul
Xclar o sa se spuna ca Putin e de vina , sau poate PSD daca nu altii………….ha!ha!
-
De psd e sigur ca e de vina! O investitie nu a facut in 32 de ani, iar ce au inceput altii, psd au blocat in secunda doi! Putler e vinovat de multe, dar nu au legatura cu subiectul! Pe zona aia se lucreaza la infrastructura feroviara, deci CFR Calatori trebuia sa aibe locomotive Diesel intre Arad si Simeria la toate trenurile pe toata durata lucrarilor!
-
Sosocarule iar ai aparut in peisaj,sper ca ți-ai luat medicamentele,ca altfel iară debitezi tampeni pe aici.
-
Problema era cu alimentarea de la ENEL! Și nu prima!
În ceea ce privește asigurarea de locomotive diesel, pe două linii câte sunt în toate stațiile, unde să le “ascundă” căci mai sunt sunt și alte trenuri în circulație?
-