Negocierile dintre Guvern şi reprezentanţii CFR-iştilor se apropie cu paşi repezi de sfârşit. A fost înaintat un număr al oamenilor care vor rămâne fără locuri de muncă, dar încă nu se ştie concret, pe judeţe, numărul persoanelor care urmează să fie concediate.
Florin Matei, lider sindical al CFR, a declarat că „nu cunoaştem încă numărul exact, dar estimăm că din secţia Marfă, Călătorie, Infrastructură, unde eu lucrez, vor exista aproximativ 20 de oameni concediaţi”. Acesta este nemulţumit de faptul că liderii de sindicat de la nivel naţional au încălcat o regulă de bază a sindicalismului. „Niciodată un drept câştigat nu poate fi pierdut. S-a renunţat la sporuri care, pentru unii angajaţi, sunt echivalente cu 25 la sută din salariu. Este vorba despre oamenii care erau angajaţi cu salarii minime şi care acum nu îşi mai pot plăti ratele bancare sau nu îşi mai pot ţine copiii în şcoală”, mai spune liderul.
Ruta Arad-Brad, ameninţată
În ceea ce priveşte rutele care ar putea fi desfiinţate, se poate vorbi numai despre Arad-Brad, pentru că celelalte rute sunt magistrale. „Noi insistăm ca această rută să nu fie desfiinţată, deoarece este cordonul ombilical dintre Ţara Moţilor şi vestul României. Într-adevăr, nu este foarte profitabilă, dar există multe lucruri rele care încă funcţionează în ţara noastră. Am făcut demersuri în toate locurile posibile”, a încheiat Florin Matei. În decursul zilei de astăzi, se vor trage toate concluziile şi vor fi publicate toate informaţiile legate de negocieri.
A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!