Aproape 50 la sută dintre angajaţii CFR
Marfă din Arad au intrat în
şomaj tehnic pentru trei luni de zile.
Aceasta este una dintre măsurile luate de
către Ministerul Transporturilor pentru a
contracara efectele crizei economice şi
lipsa lichidităţilor pentru plata
salariilor angajaţilor de la
căile ferate. Dintre cei 184 de
angajaţi ai CFR Marfă din
Arad, 88 au intrat în şomaj
tehnic. La Curtici, din 161 de
salariaţi, 59 au fost „puşi pe
liber”. În lunile iulie, august şi
septembrie, toţi angajaţii CFR
Marfă din Arad vor fi rotaţi,
astfel ca fiecare să aibă parte atât de
şomaj, cât şi de muncă.
Iar această măsură a fost luată
deoarece atât angajaţii care se află
în şomaj tehnic, cât şi
cei care muncesc, primesc, în principiu,
acelaşi salariu. „75 la sută
din salariul de bază primesc cei care
sunt în şomaj tehnic, dar şi
salariile celor care muncesc sunt egale cu ale celor
care stau acasă. Şi asta, deoarece au fost
tăiate toate sporurile care puteau să
crească venitul lunar. Aşa că s-a
hotărât să se facă o rotaţie
pe parcursul celor trei luni de şomaj
tehnic între angajaţi”, a declarat
Florin Matei, lider sindical la CFR
Marfă.
Sute de vagoane goale
Din punctul de vedere al lui Florin Matei, acesta este
doar vârful icebergului. „Noi, sindicatele,
am propus mai multe planuri de restructurare a
societăţii. Dar nu au fost luate în
seamă de nimeni. Acest şomaj tehnic
şi reducerile salariale constante sunt doar
pretexte pentru a-i face pe angajaţi să
demisioneze din proprie voinţă. În
acest fel, nu vor fi acordate nici salarii
compensatorii şi nici ajutor de
şomaj”, declară Matei. Acesta
mai spune că situaţia în care se
află acum CFR Marfă este una
ingrată. „În prezent, în triajul
din Arad, sunt sute de vagoane goale care
aşteaptă să fie încărcate.
Dar nu sunt solicitate. La fel şi cu vagoanele
pentru cereale. Economia naţională este
dezastruoasă, nu mai producem nimic”, mai
spune liderul sindical.
Foloase necuvenite
Florian Matei ţine să sublinieze atitudinea
altor lideri de sindicat, care sunt, mai degrabă,
„marionete” ale conducerii CFR.
„Mulţi lideri nu îşi fac treaba
pentru care au fost aleşi. Ei cer maşini de
serviciu, benzină şi telefoane gratuite. Nu
aceasta este menirea unui lider de sindicat. El trebuie
să lupte pentru oamenii pe care îi
reprezintă. Din păcate, la CFR,
mulţi luptă pentru directori şi pentru
şefi şi uită de cine au fost
aleşi”, adaugă Matei.
Soluţii: disponibilizări la şefi
Din punctul de vedere al liderului sindical
arădean, există o singură
soluţie reală prin care CFR
Marfă şi-ar putea reveni.
„Până în prezent, de zece ani
încoace, s-au făcut restructurări numai
din rândul muncitorilor de jos. O soluţie
viabilă ar fi o nouă disponibilizare, care
să cuprindă 80 la sută din personalul
administraţiei centrale şi 20 la sută
dintre muncitori. Acestora ar trebui să li se
acorde plăţi compensatorii pe o perioadă
de 12 până la 24 de luni”, a mai
declarat Matei.
A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!