Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, românii au economisit doar 10,3% din veniturile obţinute în ultimul trimestru din 2009 (veniturile totale medii lunare au fost, în termeni nominali, de 2390 lei pe gospodărie).
Restul procentului, 89,7%, îl reprezintă cheltuielile. În totalul cheltuielilor gospodăriilor (în medie, de 2143 lei lunar), cea mai mare pondere le-au avut cheltuielile de consum (alimente, bunuri nealimentare, servicii), respectiv 70,7%, urmate de impozite, contribuţii, cotizaţii şi taxe, 15,1% şi cheltuieli de producţie, 8,9%.
Cheltuielile pentru investiţii au reprezentat numai 1,2% din total. Venitul total mediu lunar a fost de 823 lei de persoană, iar cheltuielile pe persoană au fost de 738 lei, potrivit datelor INS aferente trimestrului IV.
Pe mâncare dăm cel mai mult
Cei mai mulţi bani merg pe mâncare (produse alimentare şi băuturi nealcoolice), cheltuielile ridicându-se la 40,3% din consum. În ceea ce priveşte cheltuielile cu locuinţa (16,2%), cea mai mare parte a fost absorbită de consumul de utilităţi (apă, energie electrică şi termică, gaze naturale şi alţi combustibili). Cheltuielile efectuate de gospodării pentru sănătate, respectiv 4,3% din cheltuielile de consum, şi mai ales cele pentru educaţie, 0,9%, au înregistrat un nivel scăzut pentru că românii beneficiază de aceste servicii în cadrul sistemului asigurărilor sociale sau gratuit, sustine INS.
JA – G.K.
Citiți principiile noastre de moderare aici!