Dacă într-o zi obişnuită –
după cum ne spunea un localnic – prin satul
Laz (comuna Dezna) abia vezi o
maşină sau două, duminică, pe
uliţa principală, se adunaseră cu mult
peste o sută. Explicaţia? În
această zi, Comunitatea Bisericilor
Creştine Baptiste „Valea Crişului
Alb” a rânduit inagurarea clădirii
renovate a Bisericii Baptiste Laz,
prilej cu care şi-au dat întâlnire
fiii satului dar şi credincioşi , de diferite
confesiuni, veniţi din localităţi din
jur sau mai îndepărtate, să fie
părtaşi la bucuria sărbătorii.
Primii credincioşi baptişti – din
câte am aflat – s-au botezat în anul 1920,
după o lucrare misionară a fraţilor din
Dieci. Şi după câţiva ani – timp
în care serviciile divine se oficiau în
casele oamenilor – în 1924 s-a construit Casa de
Rugăciune a baptiştilor din Laz. A
urmat o perioadă înflorire a cultului –
în care numărul credincioşilor
baptişti a crescut, a luat fiinţă un cor
– dar a venit şi o vreme mai grea, în
special în perioada comunistă, când
locuitorii satului, mai ales tinerii, au
părăsit vatra strămoşească
şi s-au mutat la oraş. Părăsirea
satului (în prezent prea puţine familii mai
locuiesc aici) a făcut ca şi bisericile
să rămână pustii. Aşa s-a
întâmplat şi cu biserica baptistă
care, rămasă fără credincioşii
ce-i purtau de grijă, s-a transformat în
ruină. Lumina speranţei pentru locaşul
de rugăciune avea să se aprindă
însă, cu doi ani în urmă, dincolo
de Ocean. Doi fii ai satului, arhitectul Teodor Danciu
şi inginerul Pavel Miclea (din SUA) s-au
gândit să facă ceva pentru biserica
străbunilor lor („mai ales că
fraţii ortodocşi şi-au renovat
biserica”). În demersul lor au fost
ajutaţi de alţi doi lazani, inginerii Isai
Daşcău şi Teodor Ţigan din
Arad, dar şi de mulţi alţi
credincioşi.
Aşa se face că duminică, 31 mai,
biserica avea o faţă nouă – a
fost consolidată structura de
rezistenţă, s-a înlocuit
instalaţia electrică şi acoperişul,
s-au pus geamuri şi uşi termopan, s-a tencuit
şi zugrăvit interiorul şi exteriorul,
ş.a. – şi era pregătită de
inaugrare. În faţa câtorva sute de
oameni (onoraţi de oficialităţi locale,
judeţene, parlamentari), programul de inaugurare –
coordonat de păstorul Constantin
Chisăliţă, de la Biserica
Baptistă Sebiş – a cuprins rugăciuni
şi cântări interpretate de corul
Bisericii Baptiste
„Maranata” Arad (prezent
împreună cu păstorul Dorel
Popa) şi fanfara Bisericii
Baptiste Sebiş.
Un moment deosebit l-a constituit audirea corului ce a
funcţionat aici în urmă cu 50 de ani,
audire ilustrată prin prezentarea unei perechi de
tineri în portul popular tradiţional din
Laz.
De remarcat că, în cuvintele
invitaţilor şi păstorilor, s-a
evidenţiat credinţa de care au dat
dovadă locuitorii acestei zone şi s-a adus
laudă Domnului pentru împlinirea acestui
vis.
În final, pentru că la inaugurare erau
prezenţi credincioşi de mai multe confesiuni,
au rostit toţi, împreună,
rugăciunea domnească „Tatăl
nostru”.
V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!