Fotografiile au fost realizate anul trecut de Nelu Scripciuc, Octavian Tocaciu şi Flavian Savescu în timpul unei vizite în China, urmare a colaborării dintre foto-clubul arădean FotoClubPro si cel din Hong Kong, MPC Photographic.
Invitatul special al serii, Excelenţa Sa Xu Feihong, Ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, aflat în Arad pentru câteva zile, a fost impresionat de fotografiile expuse şi a ţinut să precizeze că încurajează pe viitor şi alte colaborări între cluburile foto române şi chineze. La finalul discursului, delegaţia chineză a primit în dar faimoasa pită de Pecica.
În deschidere au mai vorbit preşedintele Casei Româno-Chineze Filiala Arad, prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, directorul CMCA, Daniela Andreica-Pădurean, directorul Complexului Muzeal Arad, dr. Peter Hugel, preşedintele FotoClubPro Arad, Nelu Scripciuc, Andrei Ando şi Lajos Notaros.
Citiți principiile noastre de moderare aici!