ARAD. Ziua Națională a Republicii Populare Chineze aduce în prim-plan valorile, modelele și devotamentul poporului chinez. Forumul Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze prin președintele prof.univ.dr. Lizica Mihuț a transmis aprecieri cu această ocazie specială către Ambasadorul E.S. Han Chunlin, punctând „aprecierile noastre profunde față de poporul chinez, un model de hărnicie și devotament, un adevărat prieten al României și al poporului român”.
„Cei 73 de ani de la proclamarea Republicii Populare Chineze reprezintă o frumoasă tradiție, înscrisă în paginile de istorie ale celor două popoare, o tradiție, de care trebuie să ne amintim mereu și mereu, nu numai în momentele festive. Ne bucură și ne onorează declarația Ambasadei Republicii Populare
Chineze în România referitoare la faptul că <poporul și guvernul chinez NU ÎȘI UITĂ PRIETENII>, de aceea această frumoasă colaborare și prietenie, trebuie continuată și materializată, în interesul reciproc al ambelor țări. Este bine să ne amintim, cu acest moment aniversar și întotdeauna, că Civilizația și Cultura Chineză, cu o vechime de peste 5000 de ani, a contribuit, în mod fundamental, la progresul umanității”, a transmis prof. univ. dr. Lizica Mihuț.
Mesaje de felicitare pentru R.P. China au transmis, în conferința de presă, și primarul orașului Pecica, Petru Antal – președintele Clubului Pro China, precum și reprezentantele Asociației Con Brio. Toți cei prezenți au amintit despre modelul de viață al chinezilor, tradițiile transmise din generație în generație, valorile morale, ale societății și nu în cele din urmă despre medicina tradițională chineză.
Simpozionul, în pregătire
Cel de al doilea subiect atins în conferința de presă a vizat Simpozionul Internațional Cultură și Civilizație Chineză. Dialoguri Româno-Chineze, eveniment ce se va desfășura pe 3 noiembrie la Pecica. Primarul Petru Antal a făcut o scurtă trecere în revistă a celor mai importante puncte din programul simpozionului, astfel că în acest an evenimentul va cuprinde acțiuni culturale pe diferite planuri: de la momente pregătite de preșcolari și școlari, la vernisaje, susțineri de lucrări și altele.
Prof.univ. dr. Lizica Mihuț a punctat: „Domnul primar Antal a demonstrat din nou seriozitate nu doar în problemele ce țin de strategia, dezvoltarea economică, socială și artistică a Pecicăi, ci iată și prin implicarea deosebită în organizarea acestui simpozion. Peste 30 de cadre didactice și elevi au elaborat lucrări, ceea ce este un lucru extraordinar, mai ales în condițiile zilelor noastre. Este reconfortant să descoperi că sunt profesori și elevi care gândesc elaborarea unor lucrări pe teme diferite dar care toate converg spre a releva momente din istoria și cultura Chinei”.
Trimite articolul
Xnu vad nici un reprezentant chinez in poza………..or fi toti in carantina? nu stiu doar intreb
-
Chinezul era intr-o valiza sub masa
poza e prea restrânsă ,trebuia o poză panoramică ( mai largă) să se vadă si invitatul din China dacă o fi fost, nu?
nu zau… sarbatoriti infiintarea unui stat comunist? Nu stiam ce ne lipseste ! Inteleg ca sunteti sustinatori ai culturii chineze dar pana la a omagia o dictatura comunista e cale lunga. Republica China este infiintata in ianuarie 1912 cand a fost rasturnata ultima dinastie. Asta inteleg sa fi |sarbatorit” voi – 110 ani de la Infintarea Republicii China. In 1949, adica acum 73 de ani pe care-i marcati voi, s-a instalat la putere partidul comunist rezultand regimul de teroare din China! Ca voi vreti sa fiti prieteni cu chinezi e OK dar sa sarbatoriri instalarea la putere a unui partid comunist care s-a remarcat prin crime, genocid, represalii impotriva propriului popor si mai nou… amenintari impotriva altor state! Apropo…. forumul asta al vostru se autofinanteaza sau si voi primiti bani de la stat?
Aceasta doamna Lizica Mihut este clar pe statul de plata al partidului cpmunist chinez. Nu o vad sa aiba alte activitati publicate in ziar decit in favoarea Chinei comuniste. Asta ca sa ajute China sa patrunda pe piata Europeana pe usa din dos impotriva intereselor Romaniei si Europei. Oare cu cit este platita pentru asta?
prof.univ.dr. Lizica Mihuț a transmis aprecieri cu această ocazie specială către Ambasadorul E.S. Han Chunlin, punctând „aprecierile noastre profunde față de poporul chinez, un model de hărnicie și devotament, un adevărat prieten al României și al poporului român”.
Ce lozinca comunista. Babaciunea a ramas in anii `80 !