Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a fost primit de consiliul de conducere al companiei HNA, cea mai mare și mai importantă companie a provinciei Hainan, cu care județul Arad are relații administrative de 20 de ani. Din delegația arădeană au mai făcut parte directorul executiv al Direcției de Comunicare și Strategii din cadrul Consiliului Județean, dr. Andrei Ando, și prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președintele Casei Româno-Chineze filiala Arad.
După prezentarea evoluției grupului de firme din cadrul companiei HNA, inclusiv Hainan Airlines, una dintre cele mai consistente companii aviatice din Republica Populară Chineză, președintele Consiliului Județean a făcut o prezentare a Aeroportului Internațional Arad, a investițiilor realizate aici și a potențialului regiunii de vest a României.
Iustin Cionca a declarat că „pe termen lung sunt trei variante pentru Aeroportul arădean: concesionarea pe termen lung sau valorificarea, asocierea cu Consiliul Județean Arad și administrarea de către o companie privată, respectiv un management independent care să organizeze pe criterii de rentabilitate activitatea aeroportului aflat în proprietatea Consiliului Județean”.
Iustin Cionca a precizat că lucrările la autostradă au determinat blocarea traficului pe aeroport, dar în ultimul an noua echipă de conducere a Consiliului Județean a făcut demersuri constante pentru dezvoltarea de noi rute, concretizate în vară cu charterele înspre Antalya.
La întâlnire au participat Li Xianhua, vicepreședintele Grupului HNA, Lin Zhenwei, vicepreședinte al Grupului Aeroportuar HNA, Li Linlin, director general adjunct al Departamentului Hainan Airlines Holding, Zhou Zhyuan, președintele pe ramura de Inovare și Investiții a Platformei Turistice Travel Cloud din cadrul grupului HNA.
Președintele Consiliului Județean a prezentat și Zona Liberă Arad-Curtici, parcurile logistice din municipiu și județ, respectiv potențialul orașului de frontieră Curtici, unde există cel mai mare parc logistic pe calea ferată de pe frontiera de Vest a României.
Conducerea grupului HNA a precizat, la rândul său, că va realiza o investigare a potențialului Aeroportului Internațional Arad, trimițând în orașul nostru o echipă de experți. Vicepreședintele companiei, Li Xianhua, a participat și la întrevederea președintelui Iustin Cionca cu guvernatorul Provinciei Hainan și la semnarea de către cei doi a Memorandumului de Înțelegere pe anul 2018, care prevede activități concrete între cele două comunități înfrățite.
Citiți principiile noastre de moderare aici!