ARAD. Consilierii locali municipali au aprobat, în ultima şedinţă ordinară, repartizarea a 8 locuinţe construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), situate în Municipiul Arad. E vorba de patru apartamente cu o cameră (situate, toate, pe strada Voinicilor) şi patru apartamente cu două camere (din care două situate pe Voinicilor şi câte unul pe Gh. Ciuhandru şi N. Titulescu). Astfel, 18 persoane provenind din 8 familii şi-au găsit „casă nouă” în preajma sărbătorilor de iarnă.
Justificare
„La această dată, în urma renunțării chiriașilor la beneficiul contractului de închiriere, s-au eliberat patru locuințe cu o cameră și patru locuințe cu două camere construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe. Prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 296/25.05.2022, s-a aprobat lista şi ordinea de priorităţi a solicitanţilor care au acces la locuinţele pentru tineri destinate închirierii, construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe, listă rezultată în urma analizării cererilor înregistrate până la data de 31.12.2021. Potrivit prevederilor art. 15 alin.(6) din Hotărârea nr. 962/27.09.2001 şi ale Legii 114/1996 republicată, repartizarea locuinţelor se face prin preluarea solicitanţilor înscrişi în lista de prioritate, urmărindu-se asigurarea spaţiului locativ la care au dreptul aceştia şi evitându-se repartizarea unor spaţii excedentare. În şedinţa Comisiei de analiză a solicitărilor de locuințe, de aprobare a schimburilor și modificărilor de contracte pentru locuințele aflate în proprietatea statului român/municipiului Arad, din data de 07.11.2022, s-a propus repartizarea locuinţelor libere. Serviciul Fond Locativ a făcut demersuri pentru ca solicitanții de locuințe construite prin ANL, aflați pe lista de priorități să depună documentele prevăzute în Anexa 11 din Hotărârea de Guvern nr. 962/2001. De asemenea, toți solicitanții aflați pe lista de priorități aprobată, au fost invitați prin intermediul mass-media să își actualizeze numărul de telefon și adresa la care pot fi contactați. (…) S-a făcut corespondență (invitație cu confirmare de primire) cu două sute cinci zeci și nouă solicitanți de locuințe construite prin ANL, aflați pe lista de prioritate aprobată prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 296 din 25.05.2022, însă o parte dintre ei nu mai îndeplinesc criteriile prevăzute de lege referitoare la vârstă, sau au dobândit în proprietate locuință, ori nu au prezentat actele solicitate prin adrese” – subliniază reprezentanţii Primăriei în documentaţia ataşată proiectului de hotărâre aprobat de CLM.
În cele din urmă, s-au analizat situaţiile solicitanţilor de pe locurile 102, 130, 147, 182, 196, 245, 247 şi 258. Acestora le-au şi fost repartizate cele opt locuinţe ANL.
Citiți principiile noastre de moderare aici!