ARAD. Au mai rămas 6 zile până când chiriaşii locuinţelor ANL le pot cumpăra la preţul de 326 de euro/metru pătrat, inclusiv TVA, anunţă Agenţia pe pagina de internet a instituţiei. Termenul nu sperie, însă, pe nimeni şi nici nu duce la îmbulzeli, la Primăria Arad. Pentru că cifrele dau prost. Mai exact, chiria pe care o plătesc chiriaşii ANL este mult mai mică decât ar fi o rată la bancă pentru un credit ipotecar. Iar a fi chiriaş la stat este unul dintre cele mai sigure forme de ocupare a spaţiului. Nimeni nu îi va scoate pe oameni afară din casele ocupate. Ba mai mult, este posibil ca şi urmaşii lor să rămână, cu acelaşi statut, în locuinţe.
Anunţul făcut public de ANL la finele lunii mai, potrivit căruia campania lansată la Arad de promovare a ideii de vânzare a apartamentelor a prins foarte bine la noi, s-a dovedit a fi total eronat. La vremea respectivă vă informam că ANL a publicat lista cu chiriaşii şi apartamentele ocupate, precum şi a celor care au răspus pozitiv, negativ la invitaţia de a le cumpăra.
Din raportul oficial al instituţiei a reieşit atunci că, deşi nu toţi au fost găsiţi acasă, sau au deschis uşa reprezentanţilor ANL, totuşi, 40 de chiriaşi şi-au exprimat intenţia de a cumpăra apartamentul! Dintre aceştia, susţineau autorităţile, 19 au depus deja cereri în acest sens. Numărul celor care au refuzat categoric să cumpere apartamentul (optând să rămână în continuare chiriaşi) a fost mult mai mic: doar 17!
Situaţia la faţa locului este alta! Primăria confirmă că nu există nicio cerere de cumpărare!
Acum, când termenul anunţat de ANL se apropie, am întrebat reprezentanţii Primăriei care este situaţia, la zi, a cererilor de cumpărare de apartamente. Oficial, acesta este ZERO! Ce-i drept, în ultima perioadă au mai venit chiriaşi ANL să se intereseze de posibilitatea de cumpărare, dar nicidecum nu s-au depus dosare cu actele necesare pentru cumpărare.
Potrivit ANL, din Arad se pot vinde 48 de apartamente ANL de pe strada Stamatiad, alte 48 pe Titulescu şi tot atâtea pe strada Gheorghe Ciuhandru. La Chişineu-Criş se pot vinde 20 de apartamente, situate pe strada Gării. Cine le vrea?
„La nivelul Primăriei s-au primit, în acest an, doar două solicitări de informare asupra preţului pe care îl vor plăti în caz de achiziţie a apartamentului. Acest tip de solicitări au fost primite în fiecare an, însă niciodată nu s-a vândut vreun apartament. Nu sunt cereri ferme de achiziţie. Sunt mai mult solicitări de principiu, pentru a primi informaţii exacte”, ne spune Corina Drăghici, purtătorul de cuvânt al Primăriei.
Chirie de invidiat
Preţurile, deşi nu chiar „sociale”, sunt destul de mici. Pentru exemplificare, vă putem informa că un apartament cu două camere, dar foarte spaţios, de pe Titulescu, cu circa 105 metri pătraţi, poate fi achiziţionat la preţul de până la 33.000 euro. Un credit imobiliar pentru această sumă ar putea însemna o rată lunară de mai multe sute de euro. Pe de altă parte, chiria, în acelaşi bloc, este de circa 200 lei pe lună la un apartament cu o cameră şi de circa 270-280 lei lunar (deci puţin peste 60 de euro) pentru o locuinţă cu două camere. Este vorba despre chiria plătită de cei care au depăşit vârsta de 35 de ani. Pentru că tinerii plătesc mult mai puţin!
Chiriile la cele mai noi blocuri ANL din Arad, construite la ieşirea din oraş spre Vladimirescu, pe Voinicilor, sunt mai mari. Dar nici ele nu depăşesc o eventuală rată la bancă. Potrivit informaţiilor furnizate de Corina Drăghici, un apartament cu o cameră este închiriat (celor peste 35 de ani) cu circa 350 lei lunar. Iar unul cu două camere – cu 450-490 lei, în funcţie de spaţiu.
Speranţe deşarte
O locuinţă ANL se menţine, astfel, un vis, al tinerilor din Arad. La Primărie sunt peste 750 de cereri dar cu şanse infime de materializare, cereri depuse de tineri cu vârsta de până la 35 de ani care speră la o locuinţă de stat în chirie.
Legea, modificată
Un act normativ a fost aprobat miercuri de Guvern, prin care se creează cadrul legal pentru vânzarea cu plata în rate lunare a locuinţelor construite prin programul “Locuinţe pentru tineri, destinate închirierii”, implementat de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL).
Potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării Regionale, reglementările cuprinse de ordonanţă stabilesc că, pentru plata în rate, avansul să fie cel puţin 15% din valoarea de vânzare, iar dobânda să fie constituită din dobânda de referinţă a BNR, la care se adaugă două puncte procentuale.
Până acum, era solicitată întreaga sumă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!