În prezenta expoziție nu este reprezentată nicio umbră vizibilă datorată luminii fizice. Prezența ei este doar sugerată, pornind de la enunțurile lui C. G. Jung despre umbră și persona, anima și animus (sau syzygia, adică aspecte feminine regăsite la bărbat şi invers), stările timerice (frică, angoasă etc), elemente de natură metafizică (dedublare, spirite etc), pierderea memoriei, precum și visul nocturn și dicteul automat al suprarealismului (în cele două linogravuri din sala mică). Majoritatea lucrărilor expuse fac parte din două concepte (expoziții) care se întrepătrund și se completează reciproc.
Născut în 1966 la Timișoara, Chirileanu a avut de-a lungul anilor peste 20 de expoziții personale, a fost prezent la peste 60 de bienale internaționale și a făcut parte din peste alte 60 de expoziții de grup din România. Lucrările artistului timișorean se regăsesc în colecții private și muzeale, activitatea sa artistică fiind intens semnalată de presă și critica de artă începând cu 1990.
Vernisajul de azi va începe la ora 18, curator al expoziției fiind Adriana Pantazi, istoric în cadrul Complexului Muzeal Arad. Expoziția va putea fi vizitată până pe 20 ianuarie 2018, de marți până duminică, între orele 9 și 17.
Citiți principiile noastre de moderare aici!