ARAD. Mai marii Ministerului Educaţiei sunt decişi să limpezească lucrurile şi la programul „After school” care funcționează de ani buni în școlile din învățământul preuniversitar. Un program de succes care asigură un program de 8 ore elevului în școală și care este susținut financiar de către părinți. Ei sunt cei care plătesc orele suplimentare ale dascălului și masa pe care o servește copilul, fie că e la cantina școlii, fie că este prin sistem catering sau pur și simplu la un fast food de prin preajmă.
Schimbarea, acolo unde se impune, nu va consta în schimbarea sursei de finanțare a programului, ci în modalitatea de plată. Inspectorul școlar general, Claudius Mladin, a precizat că acești bani trebuie să fie plătiți de către părinți la serviciul de contabilitate al școlii și nu direct învățătorului. De aici, pe baza statului de plată, dascălii vor fi plătiți la plata cu ora și în funcție de numărul de copii aflați în program. „În această perioadă se fac verificări în toate școlile în care funcționează acest program pentru a se vedea legalitatea acestor plăți și, acolo unde vor fi probleme, cu siguranță vom lua măsurile de rigoare”, a punctat inspectorul general.
La nivelul județului, 21 de unități școlare au program after school.
O regulă aplicată deja
Fiscalizarea programului „After school” este de ceva vreme introdusă dar, în contextul actual al mediatizării cazurilor de corupție din școli, subiectul a fost reluat. „Măsura nu este nouă, ea a fost aplicată de mai multă vreme în școlile arădene și sunt unități de învățământ care s-au conformat și programul After School funcționează legal”, a precizat inspector pentru învățământ primar, Raluca Martin. Acolo unde nu se respectă legea, directorul va fi cel care trebuie să dea explicațiile de rigoare.
O practică veche
Cu siguranță obișnuința de a da banii învățătorului va continua pentru că este mult mai simplu pentru un părinte să plătească direct dascălului decât să stea la rând în fața biroului de contabilitate, dar trebuie știut că poate oricând să solicite chitanța de plată pe care a făcut-o dascălul către contabilitatea școlii pentru a fi sigur că totul este corect. O parte din banii dați de părinți se întorc la dascăl, ca plată pentru munca depusă în cadrul programului, după ce au fost reținute impozitele și taxele către stat.
Program social
De fapt, programul „școală după școală” era conceput în ideea de a contracara abandonul școlar. Un ajutor oferit copiilor cu venituri modeste, dar totul a devenit foarte repede contra cost. Și asta pentru că nicio autoritate nu este dispusă să aloce bani pentru ca acest program să fie gratuit pentru elevi. A rămas totul pe buzunarul părinților. „Încercăm să convingem autoritățile locale să contribuie financiar, în special în mediul rural, pentru a dezvolta acest program. Avem foarte multe clădiri de școli nefolosite în satele din județ, unde am putea demara acest program pentru copiii din localitatea respectivă. Avem spațiul, dar avem nevoie de sprijin financiar din partea primăriilor pentru a putea plăti un cadru didactic”, a precizat Mladin.
Dar, până când autoritățile statului vor găsi resursele financiare să susțină acest program, părinții vor continua să plătească, iar „After school”-ul va rămâne în continuare discriminatoriu, doar pentru cei care și-l pot permite.
Citiți principiile noastre de moderare aici!