ARAD. Pentru lichidarea focului a intervenit Detașamentul de Pompieri Sebiș – Garda nr. 2 de Intervenție Gurahonț, cu două autospeciale și cinci pompieri. Din cauza accesului greoi spre terenul pe care se manifesta incendiul, pompierii au intervenit cu pliciuri și mături de nuiele.
“Detașamentul de Pompieri Sebiș – Garda 2 Gurahonț a intervenit marți, 1 martie, în jurul orei 13:00, între localitățile Gurahonț și Gura Văii pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată. Forțe participante: o autospecială cu apă și spumă, cinci subofițeri și un APIC. La sosirea forțelor de interventie, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la vegetația uscată și propagat la pășunea împădurită din Composesoratul Baltele. Din cauza terenului stâncos, greu accesibil, pompierii militari au fost nevoiți să intervină și cu pliciuri, automizoare și mături de nuiele. După o intervenție asiduă, de aproximativ opt ore, aceștia au reușit să stingă incendiul și să lichideze focarele. Au ars aproximativ cinci hectare de vegetație uscată”, explică Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad. Potrivit acestuia, cauza probabilă a incendiului este foc deschis în spații deschise. La sfârșitul săptămânii trecute, pompierii arădeni au avut 11 misiuni de stingere incendii. Dintre acestea, două incendii s-au manifestat la case și anexe, șapte la vegetație uscată, resturi vegetale și două la agenți economici. Prevenire Având în vedere că arderile necontrolate pot provoca adevărate dezastre, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad face apel la cetăţeni să respecte măsurile specifice de prevenire a incendiilor. Conform ISU Arad, arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale: condiţii meteorologice fără vânt; colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată; executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile; curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de cinci metri; desfăşurarea arderii numai pe timp de zi; asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii; supravegherea permanentă a arderii; stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii; interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor. Amendă de până la 2.500 de lei Potrivit Hotărârii Guvernului României nr. 537/2007 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor, efectuarea unor lucrări de arderi a resturilor vegetale, fără întrunirea condițiilor legale și, respectiv, fără luarea măsurilor de evitare a propagării la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații și alte vecinătăți constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 1.000 la 2.500 de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!