Duminică de duminică, actorii trupei de marionete a teatrului arădean îi așteaptă pe cei mici cu câte un spectacol. În noiembrie vor fi cinci. Pe 1 noiembrie, de la ora 11, va fi prezentat spectacolul „Albă ca zăpada”, în regia lui Ildiko Kovacs. A doua duminică a lunii, pe 8 noiembrie, tot de la ora 11, va fi prezentat spectacolul „Capra cu trei iezi”, iar pe 15 noiembrie, de la aceeași oră, actorii vor aduce în fața publicului „Zâna lacului”, spectacol regizat de Maria Gornic. Duminică, pe 22 noiembrie, de la ora 11, vor ajunge în sala de spectacole a trupei marionete „Cei trei purceluși și lupul”, spectacol regizat de Adela Moldovan. Ultimul spectacol al lunii noiembrie va fi „Prostia omenească”, care va ajunge în fața publicului pe 29 noiembrie.
Spectacolele trupei marionete vor avea loc în sala de pe strada Episcopiei, numărul 15. În sala de spectacole vor intra în loc de 185 de persoane, doar 50 de persoane, pentru a se respecta măsurile de protecție impuse de autorități în contextul pandemiei de coronavirus.
Citiți principiile noastre de moderare aici!