ARAD. Au trecut ceva ani de când străzile din cartierul Sînicolau Mic nu au mai avut parte de o „cosmetizare” serioasă. Atenţionat de locuitorii cartierului, consilierul local Petru Barb, a făcut demersurile necesare către Primăria Arad pentru aprobarea sumelor necesare demarării lucrărilor de reparaţii. Astfel, cinci străzi dintre cele mai circulate din cartier, au fost reparate spre bucuria posesorilor de autovehicule. Este vorba despre: Steagului, Pescăruş, Teodor Păcăteanu, Clopotului şi Căpitan Ioan Fătu. Totul în baza contractului încheiat între administraţia locală şi firma Sylc Con Trans.
„Mă bucur că am reuşit să intervenim pe aceste străzi extrem de circulate. Dacă vremea ne va mai permite, în acest an vom continua reparaţiile şi pe strada Frunzei” – spune Petru Barb.
Încă 100 de pomi!
Tot în această toamnă, în cartierul Sînicolau Mic va continua acţiunea de plantare a copacilor. Explică consilierul local Petru Barb, fiu al cartierului: „Anul trecut am reuşit să plantăm 100 de copaci în cartier, iar pentru această toamnă ne propunem să mai plantăm 100. În special pe principala arteră din cartier, strada Steagului, dar şi în zona terenului de fotbal Banatul”.
Trimite articolul
XÎnțeleg necesitatea reparațiilor străzilor lăturalnice, dar Steagului de ce a trebuit sa fie cârpită? Drumul tocmai a fost nou asfaltat, iar acum dupa “marile reparatii” e plin de petice fara sens!
Ati carpit Str. Steagului, care nu avea nici o groapa, si era covor asfaltic dintr-o bucata. Acuma totul e carpit cu denivelari.
Frumos cartier.
Mai Pentru- fiu al cartierului, ia spune ce copaci ai plantat, de ai noștri sau din aia de laborator importați!?!?!. Despre strada- cârpeala Steagului, vasiamar. Încă plin de pen-ali in fotoli caldute.