Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad anunță, prin intermediul unui comunicat de presă, că, miercuri, 24 iulie, a dispus trimiterea în judecată a celor cinci, toți aflându-se în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată. Totodată, unul dintre inculpați a mai fost trimis în judecată și pentru infracțiunea de contrabandă, după ce procurorii au descoperit la domiciliul acestuia țigări netimbrate.
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, tâlhăria a avut loc în noaptea de 1 spre 2 iulie, în jurul orelor 00.20-01.00. Cei cinci au pătruns într-o locuință din comuna Șeitin și au amenințat proprietarul cu fapte de violență, sustrăgând apoi mai multe bunuri în valoare de 7.000 de lei din imobil. „După identificarea inculpaților, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a solicitat Judecătoriei Arad, în data de 3 iulie, încuviințarea efectuării a trei percheziții domiciliare.
Instanța a admis propunerea parchetului, iar în urma efectuării perchezițiilor, la locuința unuia dintre inculpați au fost descoperite 160 de fire țigarete marca fără timbru și mai multe dintre bunurile sustrase persoanei vătămate”, se arată în comunicatul de presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad. O zi mai târziu, cei cinci tâlhari erau arestați preventiv, la propunerea procurorilor.
Inculpații au contestat decizia Judecătoriei Arad de a dispune arestarea lor preventivă, sperând să scape de arest. Tribunalul Arad a judecat contestațiile celor cinci, respingându-le ca neîntemeiate, astfel că inculpații au rămas după gratii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!