În conformitate cu prevederile legale, prefectul trebuie să-l suspende „deîndată” din funcţie pe preşedintele CJA, în urma sesizării de către instanţa care a decis măsura arestării. După suspendare, Consiliul Judeţean se reuneşte în şedinţă, pentru a decide, prin vot, care dintre cei doi vicepreşedinţi va asigura interimatul până la expirarea suspendării, respectiv arestării. În cazul de faţă, interimatul va fi de 30 de zile, dar poate dura mai mult, în caz că procurorii vor cere şi se va aproba de către instanţă prelungirea măsurii arestului preventiv, caz în care suspendarea se prelungeşte. Legea spune că nu se pot organiza alegeri parţiale, decât la încetarea mandatului preşedintelui, care ar putea surveni condamnării sau demisiei. Aşadar, fie Remus Guţu, fie Adrian Ţolea va fi interimar. Totodată, Consiliul Judeţean va desemna, prin vot secret, un alt vicepreşedinte în locul celui care va fi ales preşedinte interimar. Interimatul noului vicepreşedinte va dura tot atât cât cel al preşedintelui interimar. Ca o curiozitate, Nocolae Ioţcu a introdus în Regulamentul CJA acea deja celebră prevedere prin care Adrian Ţolea preia în mod automat prerogativele sale atunci când lipseşte din instituţie. Este, totuşi, greu de crezut că ar exista posibilitatea ca Regulamentul să prevaleze faţă de lege. Aşadar, urmează alegeri interne la Consiliul judeţean Arad. Fără emoţii, am putea spune, pentru PNL, amândoi vicepreşedinţii fiind membri PNL. Este drept, Adrian Ţolea este un vechi PDL-ist, cu funcţie mare în vechiul şi actualul partid, în timp ce Remus Guţu a venit de la PP-DD, în virtutea celebrei Ordonanţe.
Cine conduce judeţul Arad?
Potrivit legii, consilierii judeţeni vor avea de ales între unul dintre cei doi vicepreşedinţi, Adrian Ţolea şi Remus Guţu.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
3
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
5
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
3
Citiți principiile noastre de moderare aici!