Cei de la Consiliul Judeţean Arad spun că au respectat contractul în momentul în care au anulat licitaţia pentru achiziţia de aparatură medicală pentru ambulatoriul Spitalului Judeţean Arad. Şi, în acest sens, vin cu un articol din contract în care se specifică faptul că, dacă există o cercetare penală legată de achiziţie, Uniunea Europeană nu ne mai dă banii. Totuşi, Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice nu a ţinut cont de acel articol din contract şi a amendat Consiliul Judeţean cu suma de 80.000 de lei. Totul după ce Medicare Technics, societatea a cărui administrator a dat bani pentru un caiet de sarcini preferenţial, s-a plâns că nu a câştigat licitaţia.
Pentru a evita plata întregii amenzii, de 80.000 de lei, cei din CJA au decis să achite repede contravenţia, aşa că au plătit numai 40.000 de lei. Dar, deşi au achitat această sumă, reprezentanţii Judeţului au anunţat că vor contesta sancţiunea primită de la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice. Aşadar, instanţa va decide dacă amenda a fost dată legal sau dacă există vreun abuz.
Cine plăteşte?
Dacă, însă, şi instanţa decide că amenda a fost dată legal, CJA nu va rămâne cu gaură în buget. Pentru că, într-un fel sau altul, va trebui să recupereze cei 40.000 de lei. Cine plăteşte amenda? Asta a fost întrebarea a mii de arădeni după ce Jurnal arădean şi www.aradon.ro au publicat materialul „CJA, 80.000 de lei amendă”. Am decis, ca atare, să răspundem şi la această întrebare. Dacă instanţele de judecată vor decide că amenda a fost aplicată în termeni legali, CJA va trebui să se îndrepte împotriva vinovaţilor pentru a recupera banii plătiţi. Iar, potrivit legii, cei responsabili sunt membrii comisiei de licitaţie, comisie care a decis anularea licitaţiei.
Aşadar, „o mână de oameni” vor trebui să plătească lunar câte o sumă de bani către Consiliul Judeţean, până la stingerea „datoriei” de 40.000 de lei. Mai exact, angajaţii CJA vor fi buni de plată. Totuşi, aceştia mai au o speranţă: decizia favorabilă a instanţei.
Nu e caz singular
Plata unor amenzi de către angajaţii Consiliului Judeţean nu ar fi o premieră, nici un caz singular. Pentru că, în prezent, mai sunt angajaţi ai CJA care, pentru erorile comise de ei, erori care mai apoi s-au transformat în amenzi, plătesc lunar sume destul de importante, sume care trebuie să acopere contravenţiile primite de Consiliul Judeţean.
Citiți principiile noastre de moderare aici!