Primăria a deschis procedura transparenţei decizionale pentru proiectul de hotărâre CLM privind conferirea unor titluri și distincții cu prilejul „Zilelor Aradului”, ediția 2023. Documentul prevede acordarea a 2 Titluri de Cetăţean de Onoare al Municipiului Arad, 1 Titlu Pro Urbe, 15 Titluri de Excelenţă (7 în domeniul învăţământului, 4 în domeniul sportului, câte unul din următoarele domenii: artă dramatică, artă vizuală, sănătate, presă) şi 2 Diplome de Onoare.
Proiectul de hotărâre poate fi consultat pe pagina de internet a Primăriei sau la sediul instituţiei, Serviciul Relaţii cu Publicul, camera 5, luni, marți şi miercuri, între orele 8:30-16:00, joi, între orele 8:30-17:30, şi vineri, între orele 8:30-13:30. Propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind documentul se pot depune până luni, 21 august, prin formularul online disponibil pe pagina de internet a Primăriei, ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail: dezbaterepublica@primariaarad.ro sau prin poştă, pe adresa Primăriei Municipiului Arad, Bulevardul Revoluţiei, nr. 75.
„Pentru cei interesaţi există şi posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituţie publică până la data de 21 august 2023” – transmite Primăria.
Potrivit tradiţiei, titlurile şi distincţiile vor fi decernate în cadrul unei şedinţe festive care va avea loc marţi, 22 august. Spre deosebire de ani trecuţi, când şedinţa festivă se desfăşura la Palatul Cultural, anul acesta evenimentul va avea loc la Vechiul Cazinou din Arad (dacă vremea o va permite, pe platoul din faţa clădirii monument istoric; dacă nu, în interior).
TITLUL DE CETĂŢEAN DE ONOARE
Ioan Bolovan
Academicianul prof.univ.dr. Ioan Bolovan, istoric român, director al Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române, va primi Titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Arad pentru eforturile neobosite de promovare a istoriei orașului și județului Arad, de-a lungul întregii sale cariere academice.
Academicianul prof.univ.dr. Ioan Bolovan s-a născut în 11 august 1962, în orașul Pâncota, judeţul Arad. A fost elev al Liceului Pedagogic din Arad (1977-1981). A urmat apoi cursurile Facultății de Istorie și Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (1982-1986). După absolvire, este repartizat profesor stagiar la Școala Generală Dragu, județul Sălaj (1986-1989). Din anul 1989 devine cercetător la Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca. În anii 1991-1992, a beneficiat de o bursă de documentare la Universitatea „Kosuth Lajos” din Debrecen, Ungaria și alta la School of Slavonic and East European Studies, University College London. În anul 1999 a susținut teza de doctorat cu tema Populația rurală a Transilvaniei între Revoluția de la 1848 și Primul Război Mondial, sub coordonarea prof.univ.dr. Nicolae Bocșan, pe care a publicat-o în anul 2000. Din 2001 a fost conferenţiar universitar, iar din aprilie 2008, profesor universitar titular la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Istorie-Filosofie. Din anul 2012 și până în 2020 a îndeplinit funcția de prorector al Universității Babeş-Bolyai.
Începând cu anul 1992 este redactor și apoi cercetător la Centrul de Studii Transilvane din Cluj-Napoca, instituție aflată din 2007 în cadrul Academiei Române. Între 1990-2000 a fost secretar ştiinţific al Institutului de Istorie și secretar de redacţie la „Anuarul Institutului de Istorie din Cluj”. După 1992 a mai îndeplinit calitatea de membru în comitetele de redacție la mai multe publicații: „Transylvanian Review”, „Romanian Civilization”, „Caiete de antropologie istorică”, „Historical Life Course Studies” (Leuven, Belgia), „Historicka demografie” (Praga, Cehia), „Istoria 20.Veku” (Belgrad, Serbia), „Revue Roumaine d’Histoire”, „Romanian Journal of Population Studies” etc. A fost numit director interimar al Centrului de Studii Transilvane între 2003-2007, din 2003 până în 2016 a fost director adjunct, iar din 2016, director al Centrului de Studiere a Populaţiei din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.
În anul 2018, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității „Aurel Vlaicu” Arad. A fost decorat de către președintele României, cu Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri” prin Decretul prezidențial nr.1137/2021 din 26 noiembrie 2021, „în semn de apreciere pentru efortul depus în vederea păstrării şi promovării memoriei evenimentelor şi participanţilor la înfăptuirea unităţii naţionale şi a statului român modern, contribuind la apărarea şi perpetuarea valorilor în numele cărora s-a înfăptuit Marea Unire”.
Din iunie 2018 și până în prezent, este director al Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române.
Prin cercetările sale, domnia sa a contribuit la dezvoltarea și îmbogățirea istoriei moderne a Transilvaniei și la recunoașterea sa în lume.
A desfășurat o activitate științifică vastă concretizată în: 52 de cărți, publicate individual sau colectiv, peste 175 de studii şi articole în reviste de specialitate şi volume colective din ţară şi străinătate (Italia, Germania, Grecia, Ungaria, Serbia) – circa 100 de recenzii. De asemenea a participat cu comunicări la circa 70 de sesiuni ştiinţifice naţionale şi internaţionale, în ţară şi străinătate (Italia, Austria, Marea Britanie, Ungaria, Polonia). La multe din aceste manifestări științifice, a fost organizator, membru în comitetul de organizare, sau propunător de paneluri.
Odată cu creșterea prestigiului științific, Ioan Bolovan, a înregistrat și importanți pași în procesul de dezvoltare a carierei didactice. Domnia Sa, a parcurs după anul 1990, toate gradele didactice specifice învățământului universitar, pentru ca în anul 2008, să obțină titlul de profesor universitar doctor, titular la Facultatea de Istorie-Filosofie, a Universității „Babeş-Bolyai”. În același an, a obținut și dreptul de a coordona lucrări de doctorat. În paralel, a activat la Institutul de Istorie „George Barițiu” Cluj-Napoca și la Centrul de Studii Transilvane, unde de asemenea a parcurs toate gradele profesionale, de la cercetător științific, la cercetător științific principal I. Activitatea științifică și cea managerială, comportamentul academic desăvârșit, calitățile sale oneste, dovedite în dialogul purtat la nivel individual și instituțional, nu putea să rămână fără o recunoaștere națională și internațională, a prestigiului său.
Ioan Bolovan este membru al International Commission for Historical Demography, dar și membru al Istituto per gli Incontri Culturali Mitteleuropei, de la Gorizia.
În decursul anilor, personalitatea sa, a fost recompensată și prin diverse premii, între care: 2002 – Premiul „Mihail Kogălniceanu” al Academiei Române; 2008, 2010 – Premiul pentru excelenţă ştiinţifică al Universităţii „Babeş-Bolyai”; 2010 – Premiul „Profesor Bologna” la Gala Naţională a ANOSR; 2010 – Premiul pentru domeniul Istorie al Journal for the Study of Religions & Ideologies; 2011 – Medalia de Aur a Universităţii „Vasile Goldiş” Arad; 2016 – Premiul Fundației „Magazin Istoric”.
În întreaga perioadă a activității sale, ca om de știință și manager, profesorul Ioan Bolovan nu a uitat spațiul geografic și cultural, în ambianța căruia s-a format în perioada preuniversitară. Drept urmare, Aradul a fost impus ca unul din centrele de cercetare a demografiei istorice, din istoriografia românească.
În concluzie, calitatea, diversitatea și bogăția operei științifice, fructuoasa activitate
didactică, împlicarea în viața publică, îl recomandă pe istoricul Ioan Bolovan, ca pe un eminent om de știință al generației sale și un valoros reprezentant al comunității academice din România.
Eli Lăslean
Cea de a doua personalitate care va fi recompensată anul acesta cu Titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Arad este Elena Lăslean, creatoarea brandului Ellis, pentru vizibilitatea pe care a adus-o Aradului la nivel național, precum și pentru preocuparea constantă de promovare a valorilor locale.
Eli Lăslean s-a născut la 20 februarie 1957. După absolvirea Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii Timişoara, în 1980, a lucrat ca economist. A avut curajul de a schimba macazul spre business într-o perioadă dificilă și a depășit, cu tact, clasicele bariere de creștere ale antreprenorul român punând bazele Casei de Modă Ellis, în anul 1991, care o va face celebră în industria modei românești.
A paticipat cu creațiile sale la Târgul Internaţional CPD Dusseldorf, la Târgul Internaţional Foire de Paris. În 1995 şi 1996 va fi selecţionată la Concursul de Modă Mittel Moda de la Gorizia, iar în 1998 a primit Trofeul Steaua de Aur pentru calitate (Geneva). În anul 1999 deschide primul magazin Ellis în Bucureşti. Recunoscută pentru simpatia de care se bucură în lumea mondenă bucureşteană, Eli Lăslean asigură vestimentaţia vedetelor mass-media Alessandra Stoicescu, Adriana Bahmuţeanu, Andreea Marin, Monica Davidescu, Angela Similea, Cristina Ţopescu, Raluca Moianu și multe altele. Printre clientele creatoarei de modă Eli Lăslean se numără şi Carmen Iohannis, soţia preşedintelui României.
În anul 1996, este aleasă „Femeia anului ” de către cititorii ziarului Adevărul de Arad, iar în 2005 primeşte premiul de excelenţă din partea Business Press Bucureşti.
Pasiunea pentru modă, atenția la detalii, accentul pus pe eleganță și rafinament şi dorinţa de a fi la curent cu ultimele noutăţi din domeniu, au condus la crearea unor colecții excepționale prin care Eli Lăslean s-a impus ca o personalitate marcantă a modei la nivel național și internațional, având, astfel, o contribuție importantă în promovarea imaginii municipiului Arad.
TITLUL PRO URBE
Judecătoarea Eugenia Iovănaş
Titlul Pro Urbe se conferă, în acest an, judecătoarei Eugenia Iovănaş, în semn de recunoaştere a întregii activităţi academice, precum şi a contribuţiei sale originale, la prestigiul şi dezvoltarea dreptului românesc.
Eugenia Iovănaş s-a născut la 28 octombrie 1959 în Câineni, Vâlcea. A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj Napoca în anul 1985. A fost consilier juridic la Antrepriza Construcții Montaj Petrolier Arad în perioada 1985-1994. Ulterior, în perioada 1994-2004, a exercitat funcția de judecător financiar la Colegiul jurisdicțional al Camerei de Conturi Arad. Din 2004 până în august 2022, a activat ca judecător la Tribunalul Arad, când s-a pensionat de pe funcția de Președinte al Secției contencios administrativ și fiscal. A ocupat funcția de președinte al acestei secții 4 mandate. Și-a adus contribuția substanțială la organizarea secției la parametri deosebit de înalți.
În perioada 1996-2003 a activat ca asistent universitar la Facultatea de Drept a Universității „Vasile Goldiș” Arad, în perioada 2008-2018, lector universitar la Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, catedra de Drept administrativ, iar din 2022 și în prezent, este conferențiar universitar la Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad.
Angrenată în activitatea profesională, s-a remarcat prin preocuparea constantă în perfecționarea pregătirii profesionale. În anul 2002, a obținut titlul de doctor în drept la Universitatea „Babes Bolyai” din Cluj Napoca sub directa îndrumare a acad.prof. Tudor Drăganu, cât și prin contribuții deosebite în domeniul cercetării în știința dreptului, cărți de specialitate ca unic autor, articole publicate în reviste de specialitate, participări la programe de perfecționare profesională organizate de Institutul Național al Magistraturii, la simpozioane și conferințe naționale sau internaționale.
În anul 2016, a primit Diploma de Excelenţă acordată de Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad pentru contribuţii deosebite aduse la creşterea prestigiului Universității „Aurel Vlaicu” din Arad. În anul 2014, a primit Diploma de Excelenţă acordată de Curtea de Aprel Timişoara, pentru performanţele manageriale obţinute ca Preşedinte de Secţie contencios Administrativ şi Fiscal, iar în anul 2013 Diploma de Excelenţă acordată de Tribunalul Arad pentru managementul realizat ca Președinte de secție Contencios Administrativ și Fiscal.
În calitate de judecător specializat în contencios administrativ și fiscal s-a preocupat continuu de armonizarea și unificarea practicii judiciare în materie, analiza practicii judiciare fiind adusă în atenție prin valorificarea unor chestiuni de drept care au primit interpretări jurisprudențiale diferite. În acest sens pot fi evocate câteva lucrări de referință care au constituit obiect de studiu în cercetarea științifică îmbinată armonios cu activitatea judiciară: „Controlul de legalitate exercitat de prefect asupra actelor administrative emise de autoritățile publice locale”, „Încetarea de drept a mandatului primarului înainte de terminarea mandatului”, „Actele administrative emise de Curtea de Conturi. Exercitarea controlului de legalitate de instanța de contencios administrativ”, „Contestația împotriva titlului de creanță fiscală”, „Răspunderea juridică a funcționarului public”, „Modificarea contractului de achiziție publică”, „Natura juridică a procesului verbal de contravenție”.
Preocupările constante ale Eugeniei Iovănaş în calitate de fost judecător au fost îndreptate spre dezvoltarea calității actului de justiție și valorificarea cercetării dreptului administrativ, a dreptului în general.
A participat la simpozionul internațional organizat de Academia Română cu ocazia aniversării a 150 de ani de la înființarea Academiei Române eveniment științific la care a susținut lucrare publicată în volumul științific al Sesiunii științifice. A participat la Conferința internațională Public administration after 30 years of independence of the Republic of Moldova. Achievments and Perspectives of the Rule of Law, Good Governance and European Intergration, lucrarea susținută publicată în volumul conferinței Editura Universul juridic 2022. Lucrări de referință publicate la edituri recunoscute CNSIS ca unic autor – Jurisprudența în materie contravențională și Contencios Administrativ culegere de spețe. Conferința internațională ADJURIS. A participat la lucrările conferinței: The 6Th International Conference, Contemporany Challenges in Administrative Law From an Interdisciplinary Perspective, Society and administrative Science 19 May 2023. A participat la conferința internațională International Multidisciplinary scientific conference on Social Science 2017 și a susținut lucrarea The Legal Nature of Control drown up by The control structures of Romania Courts of Accounts as result of financiar audit – lucrare publicată în Volumul conferinței internaționale.
„Doamna conferențiar universitar dr. Eugenia Iovănaș, Gina noastră, este un om minunat, care s-a făcut remarcată nu doar de viața sa profesională, ca judecător, ci și în viața cetății, a comunității în care trăiește! Nu a existat vreodată un refuz în susținerea proiectelor la care a fost solicitată și, în același timp, chiar ea a generat proiecte, a finalizat vise ale oamenilor cu care a lucrat! Este un om interesat de viitorul urbei în care trăiește, un om spontan, calculat, corect și mai ales inimos! Merită recunoașterea noastră a tuturor!” – spune profesor universitar dr. Lidia Barac.
„Dar mai mult decât evidența faptelor și unicul judecător specializat numai în contencios administrativ și drept administrativ și unicul judecător și cadru didactic în aceeași materie, ce poate să spună mai mult” – punctează judecătorul Otto Szep.
TITLURI DE EXCELENŢĂ
Maria Ódry
va fi premiată pentru creația artistică prin care a contribuit la salvarea și conservarea unor bunuri aparținând patrimoniului cultural al Aradului.
Maria Ódry s-a născut la 16 februarie 1953 în Arad. Este artist plastic, acuarelist și grafician. Ódry Maria a descoperit în tehnica acuarelei mijlocul cel mai potrivit pentru exprimarea unei sensibilități delicate. Lucrările sale înfățișează naturi statice și mai ales peisaje, în care prin procedeele simple pe care artista le mânuiește cu dezinvoltură se naște un farmec deosebit a lucrărilor sale.
A studiat în cadrul Universității Timișoara, promoția 1976, Secția desen, avându-l coordonator pe prof. Luca Adalbert. Din anul 1977 participă la toate expozițiile artiștilor plastici din Arad . Este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România, din anul 1993. A avut expoziții personale remarcabile: în anul 1979 Expoziție de acuarelă și desen, Clubul Presei, Arad; în anul 1981 Expoziție de acuarelă și desen, Galeria „Alfa”, Arad; Expoziție personală, 2014 și 2023 Galeria Kölcsey, sala Clio Arad. A avut expoziții de grup remarcabile: în anul 1986 Bienala națională de grafică, Sala „Dalles”, București; în anul 1987 Salonul de grafică, Sala „Dalles”, București; în anul 1988 Bienala națională de desen, Galeria „Arta”, Arad; în anul 1988 Bienala națională a tineretului, Baia Mare; în anul 1988 Salonul național de grafică, Sala „Dalles”, București. A avut expoziții internaționale: în anul 1987 Art of today, Budapesta, Ungaria; în anul 1990 Art of miniature, Toronto, Canada. De asemenea, a avut lucrări în colecții particulare în România, Germania, Ungaria, Canada.
Din anul 2009 este laureat al Premiului Asociației Kölcsey Arad.
Maria Ódry a lucrat la Complexul Muzeal Arad până la pensionare, ca restaurator pictură, contribuind la salvarea și conservarea unor bunuri aparținând patrimoniului cultural al Aradului.
Reka Fekete
va fi decorată pentru contribuția adusă la promovarea activității teatrale din Arad.
Fekete Réka s-a născut în Arad, la 30 noiembrie 1979. A urmat studiile gimnaziale și liceale în orașul natal. A absolvit Facultatea de Istorie şi Filosofie, Secţia Istoria Artei din cadrul Universității Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.
De-a lungul timpului dna Fekete Réka a fost prezentă în mai multe proiecte de succes din Arad în cadrul Teatrului de Marionete, unde a ocupat funcția de secretar literar în anii 2010-2011. În anul 2010 a fost coordonatorul Festivalului Interetnic de Teatru – IFESZT 2010 ARAD; în anul 2005 la City Lights Production, New York, a fost asistent de producţie „Movies 101”, iar în anul 2004, în cadrul Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timişoara, a fost asistent de regie. Din anul 2007 până în prezent activează ca secretar artistic şi producţie, respectiv asistent de regie, fiind responsabilă de implementarea proiectelor Companiei de Teatru Aradi Kamaraszínház. Din anul 2011 este secretar literar la Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad, având atribuții îndeosebi în organizarea Festivalului Internațional de Teatru Nou, a Festivalului Internațional de Teatru Clasic si responsabilități în coproducțiile internaționale.
Fekete Réka are publicaţii în revistele literare Látó și Helikon, fiind din anul 2016 membru al Consiliului director al Societății Maghiare de Cultură din Transilvania (Erdélyi Közművelődési Egyesület – EMKE), respectiv președintele filialei Arad.
Având o comunicare permanentă cu iubitorii de teatru, cu publicul spectacolelor organizate, contribuie la promovarea culturii teatrale din Arad. Totodată, prin traducerile în limbile română și maghiară în cadrul activităților sale, dar și prin contribuția sa în cadrul colaborărilor internaționale, se implică activ în dialogul intercultural, contribuind, astfel, la îmbogățirea vieții teatrale arădeane.
Ioana Lung
va fi recompensată pentru rezultate deosebite obținute la concursuri și festivaluri naționale și internaționale
Prof. Ioana Teodora Lung s-a năcut în 01.01.1975. A absolvit cursurile Liceului Teoretic Sebiș din județul Arad. A absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Ecologice București în anul 1997. În anul 2002 promovează examenul de Definitivat, iar ulterior a obținut Gradele didactice II și I. A urmat cursurile de Masterat la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad la specialitatea Management și impresariat sportiv și Management educațional.
Din anul 2002 își desfășoară activitatea în cadrul Palatului Copiilor Arad, ca profesor la Cercul de dans sportiv. Din anul 2017 și până în prezent coordonează activitățile cercului de dans sportiv ca Director adjunct, iar din anul 2020 este director la Palatului Copiilor Arad din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Arad. Activează ca medodist al Activităților extrașcolare în palatele și cluburile copiilor, membru în Consiliul consultativ în domeniul Educație permanentă și activități extrașcolare, membru în Comisia județeană de evaluare a proiectelor educative propuse pentru CAEN/CAER/CAEJ. Prof Ioana Lung este membru în Comisia națională de evaluare a proiectelor propuse pentru Școala Altfel. De asemenea, este director al EDF( European Dance Federation). A obținut numeroase premii pe plan național și internațional cu elevii cercului de dans sportiv.
A urmat diverse cursuri de formare și perfecționare cu tematica: Dezvoltarea inteligenței emoționale pentru activitatea didactică, Educație nonformală pentru generațiile Z și Alpha, Digital Nation, Metode interactive de predare etc. Este autorul sau coautorul diverselor publicații și articole cum ar fi: Revista Palatul Copiilor, 2014; Aptitudini, creativitate, mișcare… DANS, ghid metodologic; De la distanțare socială la apropiere virtuală în Școala Altfel 2020; Poteci educative spre noi înșine, Mișcare și sănătate- ghid metodic etc.
Ovidiu Mihăieş
va fi decorat pentru merite profesionale și manageriale remarcabile
Prof. Ovidiu Mihăieş s-a născut în 13.07.1976. A absolvit Facultatea de Fizică din cadrul Universității de Vest din Timișoara, în anul 1998. În anul 2000, promovează examenul de Definitivat în cadrul Universității de Vest din Timișoara, iar ulterior a obținut Gradele didactice II și I. A finalizat cursurile de Master educațional din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” Arad.
A participat la mai multe programe și cursuri de formare ca: Programul național de dezvoltare a competențelor de evaluare ale cadrelor didactice, Formarea de specialiști în evaluare INSAM, Curriculum centrat pe competență, Metode interactive de predare – învățare, Management și mediere în grupul educațional, Educator pentru școala digitală, Mentor în învățământul preuniversitar etc.
A fost profesor de educație fizică la Grupul Școlar de Industrie Alimentară în perioada 1998-2000. Din anul 2000 până în 2001, a fost profesor de informatică în cadrul Liceului „Vasile Goldiș” Arad. Din anul 2001 și până în prezent, activează ca profesor de informatică, fizică în cadrul Liceului Teologic Baptist „Alexa Popovici” Arad. De asemenea, prof. Ovidiu Mihăieş ocupă funcția de director al Liceului Teologic Baptist „Alexa Popovici” Arad.
A participat și a contribuit la organizarea de concursuri, olimpiade școlare, festivaluri, conferințe: Festivalul Corurilor Liceelor Teologice Evanghelice Soli Deo Gloria, ediția 22-2016; Festivalul Științei, edițiile 2010-2015; Olimpiada Națională de Chimie – 2009; Olimpiada Națională de Fizică – 2008; Olimpiada de Religie Alianța Evanghelică din anii 2011, respectiv 2015; Conferința Predarea care schimbă vieți – 2005; Conferința Educația care schimbă cultura – 2003 etc.
Mariana Tomescu
va fi premiată pentru preocupări constante în formarea multor generații de sportivi de performanță.
Prof. Mariana Tomescu activează ca profesor de educație fizică și sport în cadrul Colegiului Național „Preparandia Dimitrie Țichindeal” Arad. Aceasta a contribuit la formarea în cariera didactică a multor generații de elevi și studenți din unitățileșcolare arădene. S-a implicat, de-a lungul carierei, în numeroase competiții și concursuri sportive unde a obținut performanțe remarcabile.
Constantin Miclea
va fi recompensat pentru performanțele sportive obținute pe plan național și internațional.
Prof. Constantin Miclea s-a născut în 13.04.1963. A urmat cursurile Liceului Industrial nr.7 din Arad. În anul 1987 a absolvit Institutul de educație fizică și sport din București, completând studiile în cadrul Universității de Vest Timișoara. Totodată, a absolvit Masterul de Management și impresariat sportiv în anul 2005.
A desfășurat o activitate bogată ca sportiv de performanță în perioada 1980 -1991.
În perioada 1987-1990 a fost profesor de educație fizică și sport la Școala Generală Hășmaș. Din anul 1990 și până în prezent, activează ca profesor de educație fizică și sport – specializarea atletism, în cadrul Clubului Sportiv Școlar „Gloria” Arad.
Prof. Constantin Miclea ocupă funcția de președinte al Asociațiaie Județene de Atletism din Arad. A organizat numeroase competiții sportive și a coordonat cu profesionalism antrenamentele sportive.
De-a lungul timpului a primit următoarele distincții: în anul 1990 – Maestru al sportului; în anul 2022 – Cel mai bun antrenor de juniori al anului menționat și Cel mai bun antrenor al județului Arad.
Daniela Monica Cameniţă
va fi decorată pentru contribuția la ridicarea prestigiului învățământului preuniversitar arădean.
Prof. Daniela Monica Cameniţă s-a născut în 07.12.1967. A urmat cursurile Liceului de matematică – fizică „Ioan Slavici” din Arad. A absolvit Facultatea de Matematică, specializarea Informatică din cadrul Universității din Timișoara, în anul 1991. În anul 1994 promovează examenul de Definitivat, iar ulterior a obținut Gradele didactice II și I. A urmat cursurile de masterat la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad la specializarea „Informatică de gestiune”.
Din anul 1999 își desfășoară activitatea în cadrul Colegiul Național „Moise Nicoară” din Arad ca profesor de informatică, membru în Consiliul de Administrație, membru în Consiliul Consultativ a disciplinei- informatică. Anterior a fost profesor la Grupul Școlar Industrial „Vasile Goldiș” Arad.
A participat la numeroase cursuri de formare și programe dintre care: Curs Pedagogie digitală, curs de profesor evaluator pentru examene și cursuri naționale organizat de MEC și CNPEE, curs IT Essentials, curs de perfecționare pentru administratorii de rețea etc. Este coautorul cărții de specialitate „Tehnologia informației și comunicării, Editura „Viața Arădeană”. A pregătit, coordonat și sprijinit elevii la obținerea numeroaselor premii la Olimpiade și concursuri regionale și naționale.
Olga Iulia Ghinga
va fi premiată pentru profesionalismul, implicarea și competența dovedite în cariera managerială și didactică.
Prof. Olga Iulia Ghinga este profesoară de chimie la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Arad, Metodist- disciplina chimie, laInspectoratul Școlar Județean Arad.
A absolvit cursurile Grupului Școlar Ocna-Mureș, județul Albă, în anul 1993. A absolvit Facultatea de Chimie și Inginerie chimică din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj- Napoca, în anul 1997. În anul 1999 a promovat examenul de Definitivat, iar ulterior a obținut Gradele didactice II și I. A urmat cursurile de masterat la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, la specialitatea „Management educațional”.
Din anul 1999 își desfășoară activitatea în cadrul Liceului Tehnologic de Industrie Alimentară Arad, mai întâi ca profesor și consilier educativ, apoi ca director până în anul 2020. Din anul 2020 până în prezent activează în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Arad ca medodist la disciplina chimie, membru în Consiliul consultativ și expert monitorizare grup țintă în cadrul proiectului POCU106250 „Educație de calitate pentru toți”.
A participat la mai multe programe și cursuri de formare ca: Proiectul Digital HR- SMIS 134965 – Curs Vânzări, Managementul carierei și dezvoltării profesionale, Competențe cheie prin activități nonformale și extracurriculare, IT Essential and Libre Office, Psihopedagogie specială școlară, Instruire avansată în tehnologia informației și comunicațiilor, Utilizarea avansată a Instrumentelor TIC- POSDRU- formare, Programul de pregătire a cadrelor didactice pe probleme de didactica disciplinelor școlare, Modulul de Psihologie, Medodică, Pedagogie etc.
A coordonat simpozioanele internaționale „Cercetăm, analizăm, experimentăm, aplicăm și comunicăm” în perioada 2014-2023. A obținut titlul „Școala Europeană” în anul 2019, pentru o perioadă de 3 ani. A coordonat elevii care au susținut proba la alegere la disciplina chimie, precum și pe cei care au participat la olimpiade și concursuri școlare și extrașcolare. A obținut numeroase premii la concursurile de chimie „Petru Poni”, „Lazăr Edeleanu”, „Noaptea cercetătorilor europeni”, „Experimentul Life 2019”, „Raluca Ripan”.
Olga Iulia Ghinga a fost responsabilă cu achizițiile în cadrul proiectului cu finanțare externă „ROSE” din 2021. De asemenea, a fost responsabilă cu monitorizarea proiectului Erasmus „Lecții atractive, elevi mai buni” și „Abilități pentru viitor în procesarea alimentelor”. Are calificarea de formator, evaluator, coordonator și membru al unor colective redacționale.
Deține multiple calități sportive, fiind antrenor de aerobic, atlet la Clubul Sportiv Universitatea Arad. A obținut numeroase premii, dintre care: Locul 1 la categoria feminin ștafetă x 2 (2016) la Supermaratonul Arad- Bekescsaba- Arad- 200 Km, Locul 1 la categoria W40 (2017) la Vienna City Marathon, Locul 1 – open feminin, Wings for Life, în anii 2018- 2023.
Este autorul sau coautorul diverselor publicații cum ar fi: cărți cu ISBN, „Evaluarea asistată de calculator. Aplicații la tema Soluții”, „Noțiuni de bază în chimia organică”, Metode de predare a chimiei. Modelarea”, „Managementul de curriculum-Management educațional pentru profesori”, „Educatio-culegere de întrebări de cultură generală pentru liceu și gimnaziu”.
Ioana Camelia Moler
va fi recompensată pentru dedicarea cu care slujește învățământul preuniversitar arădean.
Prof. Ioana Camelia Moler s-a născut în 27.06.1980. A absolvit cursurile Liceului Pedagogic „Dimitrie Țichindeal” Arad, în anul 2000. A absolvit în anul 2004 Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” Arad. În anul 2008 obține diploma de licență în urma absolvirii Facultății de Științe Umaniste, Politice și Administrative din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” Arad. A obținut Diploma de Master în specializarea „Pedagogie interactivă” în cadrul Facultății de Științe Economice din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” Arad.
Ioana Camelia Moler este inspector școlar – învățământ preuniversitar în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Arad, profesor pentru învățământ preșcolar la Grădinița cu program prelungit nr.1 Arad și traducător autorizat limba engleză și franceză – Ministerul Justiției. Totodată, este redactor-șef la Ziarul Educația Arad, jurnalist pentru ziarul Europeanul Arad și prezentator TV.
A urmat diverse cursuri de formare și perfecționare cu tematica: Strategii didactice specifice animației socio-educative; Leadership și management în organizațiile școlare; Educația digitală – întrebări și răspunsuri; Măsuri integrate de îmbunătățire a accesului la educație al copiilor din școli defavorizate etc.
A coordonat numeroase proiecte educaționale dintre care: Muzica deschide mintea; Adoptă o școală; Cutremurul – împreună mai pregătiți; Săptămâna educației – Promovarea Voluntariatului în educație; Cetatea Aradului – mâine; Copiii sănătoși, speranța viitorului; Târgul Educației; Gala voluntarilor SNAC.
Daniel Scridon
Colegul nostru va fi decorat pentru o activitate de presă remarcabilă.
În vârstă de 49 de ani, Daniel Pavel Scridoneste cel mai longeviv ziarist post-decembrist cu continuitate la același ziar – Adevărul de Arad, devenit ulterior Jurnal arădean – încă din anul 1993. Concomitent, publică pe site-ul www.aradon.ro.
Este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, promoţia 2012, licenţiat în Educaţie Fizică şi Sport. Are 30 de ani de activitate neîntreruptă în publicistica arădeană; arădean de origine, a fost și este conectat la tot ceea ce înseamnă sportul arădean, uneori analizând antropologic influența sportului în societate, cât și influența societății în sport.
Descoperit şi şlefuit de regretatul gazetar sportiv Alexandru Chebeleu, și-a început cariera jurnalistică de la baza acestei profesii: munca de reporter şi cronicar sportiv. După câţiva ani a ajuns şeful secţiei sport, funcţie pe care o păstrează şi azi, când îmbină munca de redactor sportiv cu cea de secretar de redacţie. De-a lungul celor 30 de ani, a scris mii de articole sportive şi nu numai, fiind părtaş la bucuriile şi, uneori, dezamăgirile sportului arădean. A transmis pentru cititorii ziarului de la mari competiţii sportive din întreaga lume, dintre care amintim Campionatul Mondial de Fotbal Franţa 1998, Campionatul Mondial de haltere, Atena 1999, Campionatul Mondial de atletism în sală, Budapesta 2004, meciurile disputate de Steaua Bucureşti în Liga Campionilor la fotbal în anii ’90 şi meciurile echipei de baschet feminin a Aradului în cupele europene.
Are peste 500 de editoriale cuprinse într-o rubrică intitulată „Albe şi negre”, în care cu incisivitate a disecat momente din viaţa cotidiană a oraşului şi nu numai, punând accent cu precădere pe problematica sportului. Care vor fi grupate într-o carte care va vedea curând lumina tiparului.
De-a lungul anilor a contribuit la formarea profesională a multora dintre „peniţele” mai tinere ale Aradului, care au avut statut de colaboratori sau chiar angajaţi la ziarul Adevărul, actualmente Jurnal arădean. Printre cei care au învăţat tainele acestei profesii sunt: Andrei Ando, Lucian Dănilă, Călin Mnerie, Dan Pataş, Radu Romanescu, Dacian Toduţa sau Vali Visky.
Timp de cinci ani a fost realizator şi prezentator al emisiuni „Dincolo de gazon”, emisiune cu tematică sportivă difuzată, în direct, de postul de televiziune local Info TV.
Din anul 2005 se regăseşte în lotul de observatori de fotbal la Asociaţia Judeţeană de Fotbal Arad, iar din 2009 a făcut parte, cu o întrerupere de doi ani, din lotul observatorilor de joc federali de Liga 2 şi 3, poziţie câştigată în urma concursurilor periodice organizate de Federaţia Română de Fotbal, fiind delegat la peste 100 de meciuri în zona de vest a ţării.
Andra Crainic şi Carina Crainic
vor fi recompensate pentru rezultatele însemnate obținute la campionatele naționale și internaționale.
Andra Crainicşi Carina Crainic au fost medaliate cu bronz alături de echipa României la competiția pe echipe Team All-Around, din cadrul Campionatelor Mondiale de junioare de gimnastică ritmică. Surorile Andra și Carina Crainic sunt legitimate la CSM Arad, avându-le antrenoare pe Daniela Chiriac și Tatiana Novikova, care sunt și coordonatoarele ansamblului de senioare al României.
Gimnastele au făcut parte din delegația României care s-a întors cu numeroase medalii de la Turneul Internațional FIG de gimnastică ritmică Aphrodite Cup, la Athena, în martie 2023. La această competiție, țara noastră a fost reprezentată la categoria junioare de ansamblul format din Andra si Carina Crainic alături de încă o colegă. Gimnastele tricolore s-au întors acasă cu opt medalii.
Andra și Carina sunt gemene identice, iar Andra s-a născut prima, cu 5 minute mai devreme ca sora ei.
Pe plan internaţional, gimnastele arădene au participat în anul 2023 la Campionatele Europene de junioare și senioare (Baku – Azerdbaidja, 17-21.05); Campionatele Mondiale pentru junioare (Cluj- Napoca, 07-09.07); Cupa Mondială Challenge (Cluj- Napoca, 14-16.07); Campionatele Mondiale pentru senioare (Valencia – Spania, 23-27.08).
La a 21-a ediţie a Cupei Irina Deleanu de la București din aprilie 2022 gimnastele au obținut o salbă de medalii în Polivalenta bucureşteană: Carina Crainic, locul 1 la individual compus, dar şi la minge şi panglică, la categoria junioare – 2008 internaţional, Andra Crainic, locul 2 la panglică şi locul 6 la măciuci, plus locul 7 la total.
Doru Pescaru
va fi premiat în semn de recunoaștere a activității sportive valoroase.
Doru Pescaru – culturist – a obținut rezultate deosebite în ultimii ani la competiții naționale, dar mai ales cele internaționale – Campion European, făcând astfel cunoscut numele municipiului Arad atât în țară, cât și în străinătate.
Este unul dintre cei mai valoroși sportivi ai lotului național, ce dă dovadă de seriozitate în pregătire, are un comportament civilizat, demn și promesionist, câștigând, astfel, atât respectul celorlalți membri ai federației Române de Culturism și Fitness, cât și pe cel al altor federații naționale afiliate la Federația Internațională de Culturism și Fitness.
Din anul 2008 este instructor de fitness și antrenor personal.
În anul 2019 a caștigat titlul de Campion Naţional al României la culturism – Sibiu. Anul 2020 a culminat cu cel de-al doilea titlu de Campion National la culturism al României (Sibiu) şi câştigător al Cupei României la culturism, medalia de aur – Cluj. În anul 2021 a luat locul III şi titlul de Campion Balcanic, Turnu-Severin. În anul 2022 – aprilie, titlul de ViceCampion Balcanic – Serbia.
Melissa Marcos
va fi recompensată pentru merite sportive importante obținute în urma participării la competiții interne și internaționale în sportul Karate WUFK (World Union Karate-do Federations)
Melissa Marcos a fost, pe parcursul ultimilor 6 ani, o prezență constantă pe podiumurile de premiere ale competiţiilor de Karate WUFK. În anul 2022, la Campionatul Mondial desfășurat la Fort Laudendale Florida SUA a câștigat 3 medalii de aur. La Campionatul Mondial de Karate WUFK desfășurat în perioada 13-16.07.2023 la Dundee, Scoția, a obținut 3 medalii de aur. Medalii de aur, a abținut și la Campionatul European desfășurat la Florența, Italia în anul 2022. Alte premii obținute: *2019. 8th World Championships (Bratislava) – Locul 2 Kumite team rotativ, Locul 2 Kumite individual 13 ani; 11th European Championship (Odense) – Locul 1 Kumite individual 13 ani, Locul 2 Kumite team rotativ; *2020. 2th World Cup (Poland) – Locul 1 Kumite individual 14-15 ani; *2021. 9th World Championship (Cluj-Napoca) – Locul 1 Kumite individual 14-15 ani, Locul 2 Kumite team sanbon, Locul 3 Kumite team rotativ; .12th European Championship (Cluj-Napoca) – Locul 1 Kumite team rotativ, Locul 3 Kumite individual 14-15 ani; *2022. 10th World Championship (Florida ) – Locul 1 Kumite individual 16-17 ani, Locul 1 Kumite team rotativ, Locul 1 Kumite team sanbon; .13 European Championship (Italia) – Locul 1 Kumite individual 16-17 ani, Locul 2 Kumite rotativ; *2023. 11th World Championship (Scotia) – Locul 1 Kumite individual 16-17 ani, Locul 1 Kumite team rotativ, Locul 1 Kumite team sanbon.
Adrian Meseşan
va fi decorat pentru rezultatele prestigioase la competiții interne și internaționale în sportul Karate WUFK (World Union Karate-do Federations).
Adrian Meseşan a fost, pe parcursul ultimilor 6 ani, o prezență constantă pe podiumurile de premiere ale competiţiilor de Karate WUFK. În anul 2022, la Campionatul Mondial desfășurat la Fort Laudendale Florida, SUA a câștigat 2 medalii de aur și una de argint. La Campionatul Mondial de Karate WUFK desfășurat în perioada 13-16.07.2023 la Dundee, Scoția a obținut o medalie de aur, 2 medalii de argint și una de bronz. A obținut medalii de aur și la Campionatul European desfășurat la Florența, Italia în anul 2022.
Alte premii obținute: *2019. 8th World Championships (Bratislava) – Locul 1 Kumite individual 16-17 ani, Locul 1 Kumite team sanbon;11th European Championship (Odense) – Locul 1 Kumite team rotativ, Locul 2 Kumite team sanbon, Locul 2 Kumite individual 16-17 ani; *2020. 2th World Cup (Poland) – Locul 1 Kumite team sanbon, Locul 1 Kumite team rotativ, Locul 2 Kumite individual 16-17 ani; *2021. 9th World Championship (Cluj-Napoca) – Locul 1 Kumite team rotativ, Locul 1 Kumite team sanbon, Locul 2 Kumite individual 18-20 ani; 12th European Championship (Cluj-Napoca) – Locul 3 Kumite individual 21-35 ani; *2022. 10th World Championship (Florida) – Locul 1 Kumite team sanbon, Locul 1 Kumite team rotativ, Locul 2 Kumite individual 18-20 ani; 13 European Championship (Italia) – Locul 1 Kumite team rotativ, Locul 2 Kumite individual OPEN 18-20 ani; *2023. 11th World Championship (Scoţia) – Locul 1 Kumite team sanbon, Locul 2 Kumite individual OPEN, Locul 2 Kumite team rotativ, Locul 3 Kumite individual 18-20 ani.
Zeno Moldovan
Titlul de Excelenţă din domeniul sănătăţii se conferă, anul acesta, post mortem, medicului Zeno Moldovan, pentru activitatea prodigioasă desfășurată în domeniul medical vreme de câteva decenii.
Dr. Zeno Moldovan s-a născut în Arad în anul 1950. A urmat cursurile Școlii Gimnaziale din Căpâlnaș, județul Arad, iar, ulterior, cele liceale în cadrul Liceului Ioan Slavici, actualmente Colegiu Național „Moise Nicoară” din Arad. A absolvit Facultatea de Medicină Generală și Pediatrie din Timișoara. A ocupat funcția de șef de secție chirurgie și ortopedie pediatrică din anul 1994, iar timp de 2 ani a ocupat funcția de director adjunct al Spitalului Județean.
Dr. Zeno Moldovan are o activitate profesională impresionantă constând în aproximativ 15.000 de intervenții de chirurgie pediatrică, ortopedie pediatrică, urologie pediatrică, arși, intervenții „de graniţe” neurochirugie și ORL, ginecologie la copii. Totodată, acesta a avut și calitatea de expert malpraxis.
A contribuit la formarea multor generații de cadre medicale prin activitatea didactică de lector universitar la disciplina de chirurgie și ortopedie pediatrică. A participat la numeroase congrese naționale și internaționale în specialitatea medical și a publicat numeroase articole în reviste naționale și internaționale de specialitate.
DIPLOME DE ONOARE
Iorgov Radu și Kallikott Maisa vor fi recompensaţi pentru rezultatele deosebite obținute la Campionatul Național de 10 dansuri 13-14 mai 2023 de la Brașov. Dansatorii sportivi s-au clasat pe Locul 7 din 12 la categoria 12-13 ani și pe locul 7 din 20 la Open latino 12-15 ani.
În perioada 27- 28 mai 2023 au participat la WDSF ZAGREB OPEN, unde s-au clasat pe locul 2 din 17 la Junior I Latin DSE Children Grand Prix, și pe locul 4 din 16 la Junior I Standard DSE Children Grand Prix.
Cea mai importantă realizare o reprezintă obținerea locului I în Topul Mondial DanceSport Europe și vine ca o recunoaștere a valorilor, telentului și muncii tinerilor sportivi susținuți de antrenor și părinți.
Ciupuligă Darian și Sabău Mara vor fi premiaţi pentru rezultatele deosebite obținute la Campionatul Național de 10 dansuri 13-14 mai 2023 de la Brașov. Dansatorii sportivi s-au clasat pe locul 5 din 17 la categoria Tineret 16-18 ani.
În perioada 27- 28 mai 2023 au participat la WDSF ZAGREB OPEN, unde s-au clasat pe locul 3 din 28 în Finala WDSF YOUTH Latin; locul 6 din 22 Finala WDSF YOUTH Standard; locul 18 din 32 și pentru prima dată calificarea în primele 24 de locuri la WDSF Adulți Latin. Aceste rezultate extraordinare au fost obținute la cele mai dificile categorii de vârstă și nivel.
Trimite articolul
XDani Dascălu de ce nu e pe listă?
cred ca premii ar merita si fratii Mot, dezvoltatorii imoboliari ai parcului Adora, chiar si constructori din Arad, cu merite pentru profesionalismul lor. La asta s-a gandit cineva? sa nu imi spuneti ca se dau ca si functiile numai pe baza de partid
dr falca,dr cionca,dr ando,dr sinaci dc nu-s premiati?
-
Ei stau la coadă pentru Nobel 😉