Mai sunt câteva zile până când, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, va începe „Săptămâna Comediei”, un proiect pe care publicul îl aşteptă cu multă nerăbdare. Încă de la momentul iniţierii lui, în urmă cu trei ani, acest proiect s-a bucurat de mare succes în rândul iubitorilor de teatru.
Spectacolul care va deschide ediţia din acest an a ,,Săptămânii comediei” este „Crima din strada Lourcine” de Eugène Labiche, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu, care este şi cea mai nouă producţie a instituţiei şi care la premiera sa, din urmă cu câteva zile s-a bucurat de mare succes din partea spectatorilor care au umplut până la refuz sala mare a teatrului. Urmează apoi, într-o succesiune zilnică, atât la sala mare cât şi la sala studio câteva dintre cele mai importante spectacole de comedie din repertoriul teatrului. Astfel că, timp de o săptămâna spectatorii vor avea parte de umor, bună dispoziţie şi relaxare.
La 10 lei
Toate spectacolele din perioada 8 – 13 martie au preţul unic de 10 lei, indiferent de categoria de vârstă sau de locul din sală. La „Săptămâna comediei” pot fi cumpărate şi abonamente, care asigură spectatorilor posibilitatea vizionării celor şase spectacole din program. Abonamentele mai pot fi achiziţionate până joi, 3 martie, inclusiv, la preţul de 50 lei.
Biletele şi abonamentele s-au pus deja în vânzare la agenţia teatrului. De asemenea, biletele pot fi achiziţionate şi online de pe platforma biletmaster.ro
Programul agenţiei este următorul: de luni până vineri între 10.00- 14.00 şi 17.00 – 19.00 iar sâmbătă şi duminică între 10.00 – 12.00 şi 17.00 – 19.00.
Primul în martie
Totodată, reamintim publicului că, primul spectacol al lunii martie este „Un om de milioane” de Ioan Peter Pit. Producţia este un one man show de excepţie, în care actorul Ioan Peter interpretează pe rând personajele unei poveşti emoţionante, inspirate de celebrul text cehovian „Livada de vişini”. Spectacolul va avea loc joi, 3 martie, la sala Studio, de la ora 19.00.
Citiți principiile noastre de moderare aici!