E momentul adevărului sau încă nu? Va veni acest moment până la moartea efectivă a centralelor termice arădene sau „buba” va fi îngropată odată cu cadavrul, în tăcere? Ce s-a întâmplat la CET şi de ce s-a ajuns până aici? Fiecare are către cine să arate cu degetul, dar subiectul nu este dus niciodată până la capăt, vinovaţii nu sunt nominalizaţi cu exactitate iar acuzele se transformă mai degrabă în lupte politice. Să fi fost vorba tot de lupte politice sau nu, la cea mai recentă dintre şedinţele CLM, cea de luni? Ori a venit momentul să se deschidă cutia cu vinovaţi şi vinovăţii?
Cert este că acuzele legate de trecutul şi viitorul centralelor din Arad curg cu nemiluita. Iar la ultima şedinţă CLM, acuzatorul a fost nimeni altul decât primarul Gheorghe Falcă. În disputa sa pe soarta centralei cu alesul Marin Lupaş (cel care a deschis subiectul), Falcă nu a uitat să sublinieze că, de fapt, anumiţi directori de la CET, cu sprijinul conducerii sindicatului, dar şi cu sprijin politic, vor să pună mâna pe distribuţia agentului termic. Adică să mute distribuţia căldurii de la CET la o viitoare firmă privată, care va licita pentru această operaţiune şi care, a lăsat să se înţeleagă, şi-a aranjat deja ploile.
În una dintre intervenţiile sale de la finele şedinţei CLM de luni, primarul a precizat: „Câţiva directori vor veni să investească la CET, pentru ca apoi să primească banii guvernamentali (cei pe care edilul se plânge că nu i-a mai primit din 2012 – n.r.). Suntem manipulaţi de unii pentru a nu observa că acolo va veni o firmă privată care se va ocupa de distribuţie în locul CET”. În altă intervenţie Falcă a insistat pe faptul că, printre altele, „colegii de la CET pregătesc un parteneriat privat, pentru că aşa cere Guvernul pe Grupul II, pentru ca apoi să le dea banii! Noi suntem acum obligaţi să licităm serviciul de distribuţie şi vă spun eu că ne vom trezi cu o anumită firmă privată care va licita serviciul şi nu cu CET din oraş”. Falcă a amintit vag şi de deciziile din consiliile de administraţie şi de unificarea a centralelor termice, insistând mult mai abitir însă pe banii pe care CET Arad i-a primit de la Guvernele Boc şi Ungureanu şi absenţa oricărei sume de bani de la Guvernul Ponta, din 2012 încoace.
Mai prinde iarna?
Discuţia s-a oprit însă aici, iar acuzele nu au mers mai departe, cu toate că s-ar putea ca buba de la CET să explodeze în cel mai scurt timp. Vine iarna, iar cele două centrale arădene sunt pe mai departe îngropate în datorii, popriri, sechestre. E şi greu de crezut că au achiziţionat în condiţiile date materia primă necesară furnizării agentului termic unui număr de aproximativ 30.000 de apartamente, dacă cumva au mai rămas atâtea care să mai aibă nevoie de încălzire centralizată la iarnă.
Cât de gravă e situaţia? Sigur e. Cât de conştienţi sunt cei direct implicaţi? Nu ştim, dar nu par a fi. Ce ştim cu siguranţă este faptul că cele prezentate de primar în CLM sunt cunoscute de către toţi cei implicaţi. În decembrie 2014, de pildă, Jurnal arădean şi www.aradon.ro prezentau faptul că CET Hidrocarburi nu a mai primit licenţă de furnizare a energiei termice! „Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice – A.N.R.S.C. nu a mai acordat licenţa de furnizare şi distribuţie termică operatorului CET Hidrocarburi, ceea ce, potrivit legii, impune unităţii administrativ teritoriale (Primăriei Municipiului Arad) obligaţia de a scoate la licitaţie (!) prestarea serviciului public de furnizare şi distribuţie a energiei termice. Aceasta a fost şi recomandarea făcută de ANRSC Municipalităţii la data refuzului de a emite licenţa”. Acesta este un paragraf din materialul prezentat atunci de noi. La acea vreme, aminteam că „Licenţa A.N.R.S.C. pentru serviciul de alimentare cu energie termică produsă centralizat nr. 1462/11.05.2011, clasa 2” a expirat demult! Ea era valabilă până la data de 07.03.2014!, că furnizarea s-a realizat, în mod excepţional, în baza unei hotărâri CLM, prin care s-a concesionat acest serviciu către CET Hidrocarburi prin atribuire directă, o concesiune pe 16 ani”, sau că „hotărârea nu va mai produce efecte din martie anul viitor (adică 2015 – n.r.), când este termenul limită dat de ANRSC pentru ca administraţia locală să scoată serviciul la licitaţie”.
La licitat
Serviciul, aşa cum a lăsat primarul să se înţeleagă luni, e scos la licitaţie acum. Care sunt jocurile, cine va face bani de pe urma arădenilor şi a statului, rămâne de văzut. Cert este că mai toţi, de la Putere la Opoziţie, au lăsat să se înţeleagă că, în spatele anunţatei dispariţii a centralelor arădene, stau „afaceriştii” care i-au calculat moartea. Doar că puterea se uită, când spune acest lucru, în ograda Opoziţiei, iar opoziţia în tarlaua Primăriei. Până acum au curs doar acuze mai mult sau mai puţin vagi. Vor veni şi cele pe bune? Sau problema nu e aşa gravă, în ochii politicienilor, pentru a ieşi la luptă? E vorba doar de câteva zeci de mii de suflete care locuiesc în cele aproximativ 30.000 de mii de apartamente pe care CET ar trebui să le mai încălzească în iarna ce va veni.
Studiul există, să vină privaţii
La finele lui decembrie 2014 consilierii locali au aprobat efectuarea unui „Studiu de oportunitate cu privire la delegarea serviciului public de furnizare a energiei termice produse centralizat”, studiu pentru care s-a alocat suma de 100 mii lei. Licitaţia poate fi, ca atare, organizată iar cei direct interesaţi îi pot aştepta pe … privaţi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!