Închiderea temporară are loc în perioada 1 decembrie 2011 -29 februarie şi, din câte am aflat, se datorează „condiţiilor care sunt la ora actuală, una dintre ele fiind lipsa posibilităţii de încălzire a cinematografului (suntem debranşaţi de la CET)”. Conform hotărârii RADEF România Film, personalul va fi în şomaj tehnic pe o perioadă de trei luni, urmând ca, de la 1 martie 2012, să se redeschidă cinematograful.
Cât despre viitor, putem spune că RADEF Romania Film intenţionează să modernizeze, anul viitor, şi cinematograful arădean, aşa după cum precizează printr-un comunicat: „Suntem în masură să transmitem cinefililor români intenţia de a reabilita, moderniza şi digitaliza, în cursul anului 2012, următoarele săli de cinematograf: «Dacia» – Alba Iulia, «Dacia» – Arad, «Dacia» – Bistriţa, «Dacia» – Piatra Neamţ, «Arta» – Sibiu, «Unirea» – Botoşani, «Patria» – Deva, «Victoria» – Târgu Jiu, «Patria» – Craiova, «Orizont» – Călăraşi, «Studio» – Constanţa, «Patria» – Bucureşti”.
Casa Studentilor în loc de cinema Dacia?
Citiți principiile noastre de moderare aici!