Au urcat oile în remorci și le-au adus în fața Primăriei din Macea. Crescătorii de animale din zonă sunt nemulțumiți că pășunea de 300 de hectare a ajuns în proprietatea unor austrieci. Aceștia au intrat cu tractoarele și au început să are fosta păşune. Ciobanii au stopat pentru moment lucrările agricole, dar cu siguranță acestea vor fi reluate în următoarea perioadă.
Reprezentanții primăriei spun că au fost obligați să renunţe la pășune pentru a salva grădina botanică. În urma unor procese, primăria Macea s-a văzut nevoită să împroprietărească urmaşii unui fost grof care a deţinut mare parte din comună, inclusiv castelul. Au dat în schimbul parcului botanic suprafaţa de 300 de hectare din pășunea comunală.
Oile fără pășune
Ciobanii s-au trezit că nu mai au unde și cum să-și crească cele aproape 5.000 de oi. Ei susțin că legea ar fi de partea lor, iar noii proprietari nu ar avea dreptul să schimbe destinația terenului. Au venit la primărie, dar fără succes. Nici viceprimarul și nici primarul (plecat în Franța) nu au fost prezenți la primărie. Totuşi, oierii speră ca, în urma acțiunilor lor, autoritățile să înțeleagă că sunt deciși, în cazul în care nu se rezolvă situația, să ducă toate cele 5.000 oi să pășuneze pe străzile comunei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!