„Din primele cercetări efectuate la fața locului s-a stabilit că, luni dimineață, un bărbat de 39 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN7 pe raza localității Lipova, nu a păstrat o distanță corespunzătoare față de autovehiculul din față intrând în coliziune cu ansamblul de vehicule constituit dintr-o autoutilitară în cuplu cu semiremorcă, condus de un bărbat de 32 de ani. Acesta se afla oprit pe sensul de mers Deva-Arad, pentru a acorda prioritate de trecere pietonilor angajați în tranversarea pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată prin indicator și marcaj”, a declarat inspector principal Lorena Radu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Județean pentru Poliție Arad.
Mai mult, imediat după prima tamponare, un alt autoturism nepăstrând distanța regulamentară a intrat în coliziune cu cea de a doua utilitară, fiind astfel o coliziune cu trei autovehicule. Evenimentul rutier s-a soldat cu rănirea ușoară a conductorului autoutilitarei, rămas încarcerat în urma impactului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!