Incidentul rutier s-a produs, se pare, la fel ca mai toate accidentele, pe fondul neatenției la volan. Am stat de vorbă cu șoferii implicați în accident pentru a afla cum s-a întâmplat totul. Unul dintre șoferi, aflat la volanul autoturismului Opel, venea pe strada Constantin Brâncoveanu înspre intersecția cu strada Școalei, având prioritate. Cel de-al doilea, aflat la volanul unui autoturism Mercedes, venea pe strada Școalei dinspre strada Obedenaru și avea semnul cedează trecerea. Se pare că șoferul din Mercedes s-a asigurat din partea stângă, dar nu și din partea dreaptă și, astfel, a fost lovit de Opel în roata dreaptă față, roată care s-a și rupt în urma impactului. Nu au existat victime și cei doi șoferi s-au înțeles pe cale amiabilă în ceea ce privește daunele materiale.
Ciocnire între un microbuz Mercedes și un Opel
Ciocnire între un microbuz Mercedes și un Opel
Reactualizat la:
Două autoturisme s-au tamponat, marți, 31 octombrie, în jurul orei 17:00, la intersecția străzilor Constantin Brâncoveanu cu Școalei.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
O femeie în vârstă de 63 de ani, probabil din Buteni, și-a pierdut viața sâmbătă după-masă, după ce a fost lovită de o camionetă condusă de un tânăr de 26 de ani din Sebiș.
Local
Dintre cele 20 de legături rutiere peste frontiera de stat româno-maghiară, cinci drumuri sunt pe teritoriul judeţului Arad. Toate accesele spre aceste drumuri au fost modernizate.
2
Local
Credietele oferite de instituțiile financiare nebancare (IFN) sunt supuse unor noi reguli, conform Legii 243/2024 intrată recent în vigoare.
România
Stațiile de inspecție tehnică autorizată ale Registrului Auto Român (RAR) sunt blocate, iar interacțiunea cu Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări este afectată, în urma unui „incident neprevăzut“.
România
Cântăreţul Gabriel Cotabiţă a murit, informaţia fiind confirmată, sâmbătă, de compozitorul şi instrumentistul Ionel Tudor.
3
România
Muzicianul Marius Baţu, o legendă a muzicii folk, s-a stins din viaţă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!