ARAD. Scandal în Partidul Social Democrat în urma moțiunii de cenzură. Dat fiind faptul că din rândul PSD au absentat din Parlament câțiva parlamentari, cvorumul nu a putut fi îndeplinit și moțiunea de cenzură a căzut înainte de a fi dezbătută. Marcel Ciolacu, președintele PSD, a răbufnit la adresa colegilor care au absentat declarând că va propune excluderea lor din partid, printre ei aflându-se și deputatul arădean Adrian Todor.
În replică, parlamentarul a transmis un punct de vedere subliniind că „niciodată nu voi pune interesele politice mai presus de sănătatea publică și respectarea legii!”
„Doresc să fac publice câteva precizări legate de absența mea de la ședința privind moțiunea de cenzură, care nu a mai fost supusă votului parlamentului, din lipsă de cvorum.
În cei patru ani de activitate parlamentară, nu am lipsit la nicio moțiune, nu am încălcat niciodată disciplina de partid, nu am avut niciun vot sau vreo acțiune care să nu se încadreze în linia partidului. Sunt membru PSD de peste 20 de ani, iar dacă în această perioadă de timp nu am fost nici șantajabil, nici cumpărat de cei care au fost la putere de-a lungul anilor, nu voi fi nici de acum încolo. Nu fac parte din categoria parlamentarilor care s-au plimbat de la un partid la altul, care au plecat cu circ din PSD și s-au întors cu coada între picioare, în funcție de cum îi dicta interesul sau de cum i se comanda din anumite zone.
Lipsa mea de la votul moțiunii are o poveste foarte simplă, pe care președintele Marcel Ciolacu o știe, i-am trimis documentele justificative, dar e mai ușor să cadă niște capete mărunte, decât să-și asume responsabilitatea eșecului cei care nu au putut sau nu au vrut să treacă această moțiune.
În data de 28 august 2020, prin adresa nr. 1686, Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad a emis o decizie de carantinare pe numele meu, pentru 14 zile, întrucât am fost contact direct al unei persoane confirmate pozitiv cu COVID-19! Conform legii pe care și eu am votat-o, alături de colegii din PSD, și deciziei DSP Arad, am obligația de a sta în carantină până în data de 10.09.2020. Asta spune negru pe alb decizia DSP. Ce să înțeleg, domnule președinte Marcel Ciolacu? Trebuia să încalc legea și să mă aleg cu un dosar penal, pentru zădărnicirea combaterii bolilor, să fiu prezent la parlament și poate să îmbolnăvesc câțiva colegi, în cazul în care sunt purtător al virusului? Cine respectă legea este dat afară din PSD, după cum ați anunțat chiar dumneavoastră astăzi sau e considerat trădător? Consider că mi-am făcut datoria de cetățean responsabil, atunci când am decis să respect legea, așa cum o voi face întotdeauna.
Niciodată nu voi pune interesele politice mai presus de sănătatea publică și respectarea legii! Chiar cu riscul de a fi dat afară din partidul în care am muncit zi de zi, în ultimii 20 de ani”, a transmis Adrian Todor.
Trimite articolul
XMaxim 10 zile și vine la PNL!!!
A trecut aproape întreaga legislatură și eu acum aflu că individul ăsta reprezinta Aradul în parlamentul României.Să-l dea afară că nu-i păcat,dar îl dă ????
Cata poezie!
Nu-i nici o paguba ca Todor dispare, este un neica nimeni, pupincurist a lui Caprar si care nu s-a remarcat cu absolut nimic!
Capul lui Moțoc vrem! Capul lui Moțoc vrem!🙋🙋🙋
Dacă-i din cauză de covid, nu-i nici o problemă! Crapă virusul ăla dacă dă de infecția asta de om! Mizerabil…
ah ce ratare… Omule trebuia sa mergi in parlament sa da si colegilor poate mai scapam de cateva zeci de dinozauri ahtiati dupa banul public.