Fostul deputat spune că a „stârnit atenţia lui Ponta înainte de alegerile europarlamentare, pentru că a candidat împotrivei Dacianei Sârbu, soţia premierului”, urmarea fiind aceea că acesta a trimis Corpul de Control, care, pentru a-l putea lua pe el la „puricat”, în loc să verifice perioada 10 ianuarie 2010-31 decembrie 2010, a început să scormonească perioada în care el era primar. Pe scurt, Corpul de Control a constatat că fostul primar Iustin Cionca se face vinovat de abuz în serviciu, pentru că a efectuat, către o firmă privată, plăţi pe care nu avea dreptul să le efectueze. În fapt, spune Cionca, este vorba despre construirea clădirii Grup Şcolar Gheorghe Lazăr, proiect care s-a derulat prin Ministerul Educaţiei şi Inspectoratul Şcolar Judeţean. El, ca şi primar, nu a făcut decât să plătească circa 1.500 de euro, în total, pentru decontarea avizelor de tot felul de care avea nevoie firma pentru a putea demara proiectul. Corpul de Control spune că acele plăţi au fost ilegale, deşi, spune Cionca, a existat un protocol prin care şi Primăria a primit atribuţiunea de a efectua anumite plăţi.
Se simte „vânat”
Iustin Cionca spune că se urmăreşte „înfundarea” lui, raportul Corpului de Control al Primului Ministru fiind trimis la toate instituţiile. Pentru ca să poată fi implicată şi DNA, spune Cionca, prin intermediul Inspectoratului în Construcţii a fost „fabricat” un prejudiciu de 10 miliarde de lei vechi în derularea contractului. Cu singurul scop ca numele lui Iustin Cionca să apară, indiferent în ce ipostază, în dosar, din moment ce, arată acesta, nici Ministerul Educaţiei, nici Inspectoratul Şcolar Judeţean, care au răspuns direct de derularea proiectului, plătind zeci de miliarde de lei vechi, nu au au fost deranjate nici cât negru sub unghie. Cu siguranţă, spune Cionca, adversarii politici au făcut totul să „umfle” cât mai mult subiectul, pentru a-l putea exploata împotriva lui şi, implicit, împotriva PNL Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!