Cele „5 minute de istorie” din emisiunile TV pe care le realizează s-au transformat, vineri seara, într-o lecție de peste două ore pe care Adrian Cioroianu a susținut-o în fața arădenilor. Pretextul l-a constituit lansarea cărții „Un Centenar și mai multe teme pentru acasă” coordonat de carismaticul istoric, cadrul în care s-a desfășurat evenimentul fiind Librăria Corina. Zeci de arădeni de toate vârstele, răsfirați printre rafturile cu cărți, au ținut să fie părtași ai „poveștilor” spuse – lucid, inspirat, captivant – de Adrian Cioroianu. Pentru cei prezenți a fost o nesperată oportunitate de a se convinge că istoria nu este doar o poveste, ci este chiar „cea mai frumoasă poveste”, după cum însuși Adrian Cioroianu o consideră.
Scriitoarea Lia Faur, care a moderat evenimentul de lansare, și prof. Simona Stieger, care a prezentat cartea, nu au făcut decât să pregătească terenul pentru prelegerea oferită de autor celor interesați să îl asculte. Adrian Cioroianu a povestit cum s-a născut acest volum (într-o zi ploioasă de iulie, când a pus mâna pe telefon și a sunat oameni din domenii diferite pentru a face o analiză a celor 100 de ani), a vorbit despre dificultatea de a-i mobiliza pe cei care au scris în carte, dar nu a uitat să amintească nici cât de multe lucruri noi a aflat el însuși din aceste scrieri. I-a trecut apoi pe cei din public prin diverse perioade istorice, prezentând informații inedite despre Primul Război Mondial, intrarea trupelor franceze în țară, sub conducerea gen. Berthelot, dar și despre generali români care au condus la victorie sau la moarte. Nu a scăpat din vedere nici teme de actualitate, remarcând abilitatea unei formațiuni politice de a scoate tinerii la vot, evidențiind necesitatea de a avea – în România și în afara ei, deopotrivă – atât partide de stânga, cât și partide de dreapta, manifestându-și rezerva față de dorința (nu de capacitatea) migranților de a se adapta, exprimându-și îngrijorarea față de involuția demografică din țară și încheind cu convingerea că România traversează, în prezent, cea mai bună perioadă din istoria sa.
După ce a răspuns unor întrebări ale celor prezenți, Adrian Cioroianu a oferit autografe pe cea mai recentă carte a sa, „Un Centenar și mai multe teme pentru acasă”. A schimbat câteva cuvinte cu fiecare dintre cititorii săi, a dat mâna cu ei și și-a făcut poze cu cei care au dorit să imortalizeze momentul. Bucuria de a fi la Arad și bucuria de a-l avea la Arad vor dăinui până la următoarea întâlnire.
Citiți principiile noastre de moderare aici!