Motivul a fost acela că nu a menționat, în declarația de interese, calitatea de administrator al unei SRL la care era asociat unic și care, în perioada mandatului de deputat, nu a avut niciodată venituri. Societatea nu a desfășurat activități în perioada 2008 – 2010, iar din 2010 a avut activitatea suspendată. Deputatul Luca a declarat calitatea de asociat unic al societății, nu și pe cea de administrator, pentru că societatea nu avea nici consiliu de administrație, nici consiliu de supraveghere, nici consiliu director (aspecte care trebuiau declarate, conform formularului declarației de interese).
Potrivit avocatului Cosmin Flavius Costaș, cererea de anulare a raportului de evaluare a fost respinsă într-o primă fază de Curtea de Apel Timișoara. Pe 18 octombrie, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul fostului deputat și a casat hotărârea Curții de Apel Timișoara, iar pe fond a admis acțiunea și a anulat în parte raportul de evaluare. „Nu avem încă hotărârea in extenso a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ea va fi probabil disponibilă în câteva luni”, a precizat avocatul. Sursa: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!