„Din cauza incompetenței «specialiștilor» Consiliului Județean angajați pe criterii personale ale celor ce vremelnic conduc această instituție, mii de elevi de la nivelul întregului județ nu beneficiază de cornul zilnic stabilit prin program guvernamental”, susține deputatul PSD.
Ciprian Luca declară că întârzierea este cu atât mai gravă cu cât școala a început cu o săptămână mai târziu decât termenul inițial stabilit, iar copiii nu vor primi acest produs nici, cel puțin, în următoarele 2 săptămâni. Deputatul susține că totul se datorează unor greșeli comise în elaborarea caietului de sarcini pentru licitația pentru corn și a intereselor personale ale unora.
„Mă întreb dacă eroarea din caietul de sarcini din cauza căreia s-a produs întâzierea licitației a fost înregistrată doar din cauza neprofesionalismului unora sau și pe fondul anumitor interese ale unor personaje cu funcții importante în administrația publică de la nivel județean, recunoscute pentru încheierea unei singure categorii de contracte – cea care le asigură un câștig personal”, declară deputatul Luca.
Citiți principiile noastre de moderare aici!